Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Revoltă la limita legii. De ce țin magistrații cu dinții de pensiile speciale și de vârsta de pensionare?

adevarul
pensii magistrati

Revoltă la limita legii. De ce țin magistrații cu dinții de pensiile speciale și de vârsta de pensionare?

Nemulțumiți de proiectul privind pensiile speciale, magistrați din mai multe instanțe și parchete au intrat într-o grevă mascată, amânând pe termen nelimitat toate dosarele, cu excepția celor urgente. Principala nemulțumire a magistraților e legată de mărirea vârstei de pensionare.

Inițiativa acțiunilor de protest a pornit de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care a trimis o înștiințare prin care a îndemnat magistrații să se revolte față de prevederile proiectului de lege, spun surse din sistem pentru Europa Liberă.

Protest sau grevă?

Șaisprezece Curți de Apel din țară, în frunte cu cea din București, au intrat în această formă de protest. Lor li se adaugă mai multe parchete și tribunale, inclusiv DNA și DIICOT.

Una dintre probleme este că „protestul”, așa cum îl numesc magistrații și CSM, poate fi considerat pe fond o grevă.

Or, magistraților le este interzis prin lege să facă grevă. Este vorba de Legea dialogului social, care la articolul 170 spune explicit că:

„Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul militar și personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naționale, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Justiției și din instituțiile și structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administrației Naționale a Penitenciarelor, al Serviciului Român de Informații, al Serviciului de Informații Externe, al Serviciului de Telecomunicații Speciale.”

Pe de altă parte, decizia de a judeca doar cazurile urgente ar putea să nu aibă impactul scontat pentru că în câteva zile magistrații intră în vacanța judecătorească de două luni ( 1 iulie – 31 august) când oricum se judecă doar urgențele.

Magistrații nu știu exact care le sunt „revendicările”

Situația este tensionată, cu atât mai mult cu cât la întâlnirea de marți dintre conducerea CSM, președintele Curții Supreme și procurorul general cu premierul Marcel Ciolacu și șeful senatului Nicolae Ciucă nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Într-un comunicat de presă, CSM spune că nu se opune reformării sistemului de pensii de serviciu, dar că trebuie găsite „soluții normative pentru a da eficiență acestui proces, cu respectarea independenței justiției și a jurisprudenței Curții Constituționale în materie”.

„Nu se opune” este doar un eufemism, pentru că până acum absolut toate pozițiile CSM au demonstrat contrariul.

Curtea de Apel București, condusă de judecătoarea Liana Nicoleta Arsenie, spune, de exemplu, că:

„Volumul inuman de muncă, în rândul judecătorilor, agravat de plecările masive din sistemul judiciar, în contextul incoerenței și lipsei de transparență a puterii legiuitoare, subdimensionarea cronică a schemelor de personal, neadaptate de ani de zile volumului uriaș de cauze, incompatibilitățile și interdicțiile profesiei, sunt aspecte ce trebuiau cântărite de legiuitor, atunci când a decis să lovească nemeritat corpul judecătorilor, prin afectarea statutului și a independenței, prin lezarea chiar a demnității profesiei”, arată instanța.

În plus nu este clar care sunt exact pretențiile magistraților care s-au dus la negocierile de marți cu Guvernul, nici CSM, nici Curtea Supremă sau alte instanțe nu au făcut publice doleanțele.

Chiar magistrații nu știu exact care este poziția pe care se plasează CSM, ne spun mai multe surse din magistratură cu care Europa Liberă a stat de vorbă sub protecția anonimatului.

„La noi nici măcar nu a venit o variantă. Nimeni nu a văzut ce se cere. Nu a văzut careva vreun proiect. CSM nu a comunicat nimic clar”, spune pentru Europa Liberă un magistrat.

Informația a fost confirmată și de alți colegi ai săi.

Cerințele magistraților răzbat destul de confuz dintr-un comunicat de miercuri al CSM.

„Este necesar ca dispozițiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creșterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii între profesioniștii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită.”

În plus, mai spune CSM în comunicatul menționat, soluția legislativă trebuie să prevadă posibilitatea pensionării anticipate, „cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie ce există în prezent în legislația care reglementează sistemul public de pensii”.

De precizat că această posibilitate nu există în proiectul legislativ și nici în amendamentele depuse ulterior.

Principala nemulțumire: eșalonarea vârstei de pensionare și a vechimii

Așa cum a reieșit din discuțiile pe care Europa Liberă le-a purtat cu mai mulți magistrați, judecători și procurori, principala nemulțumire este legată de mărirea vârstei de pensionare, mai exact de sistemul de eșalonare.

Problema este că vârsta de pensionare crește împreună cu vechimea necesară în magistratură pentru pensionare.

„Crește și vârsta de pensionare treptat, dar și vechimea în același timp. De exemplu, cei născuți în 1976 ar trebui să se pensioneze anul viitor, dar nu au nici vârsta, nici vechimea. Dacă mai trece un an se duc mai încolo și vârsta și vechimea. Așa reiese din tabelul care e anexă la lege. Eșalonarea e doar pe hârtie, pentru că în fapt, pe măsură ce înaintezi în anii de vârstă, înaintezi și în anii cu vechimea. Ideea e că asta se întâmplă în timpul mandatului”, spune pentru Europa Liberă un magistrat.

„Pentru generațiile din anii 70-75 eșalonarea practic nu există”, completează el.

Resursa umană e o problemă foarte mare, iar dacă rămâne așa proiectul, în câteva luni o să plece între 500 și 800 de oameni.

Un alt magistrat contactat de Europa Liberă susține că în neregulă este faptul că toate modificările, inclusiv cele referitoare la metoda de calcul a pensiei și la vârsta de pensionare, îi vizează pe cei în activitate.

„Orice modificare care se face ar trebui să vizeze doar generațiile noi, care intră în sistem”, susține acesta.

Principalele modificări aduse pensiilor magistraților

La începutul lunii iunie, Cabinetul condus de Nicolae Ciucă, prin ministrul Muncii, Marius Budăi, a adus o serie de amendamente la proiectul de lege aflat la Camera Deputaților.

Modificările au fost elaborate după consultări cu Banca Mondială, care a criticat în repetate rânduri proiectul de lege elaborat de Guvern și votat deja de Senat.

De atunci și până acum, proiectul a stat în adormire, iar ministrul Muncii nu a dat detalii suplimentare.

-Judecătorii, procurorii, judecătorii de la CCR și magistrații – asistenți de la Curtea Supremă se pot pensiona dacă au cel puțin 25 de ani vechime exclusiv în aceste funcții.

-Vârsta de pensionare va crește etapizat la 60 de ani până în 2035, dar va fi de 50 de ani începând din 2024. (Anexa 2). Magistrații vor avea cea mai scăzută vârstă de pensionare, raportată la cea standard, dintre toate categoriile care beneficiază de pensii speciale.

-În perioada 2024- 2029 pensia specială va fi de 80% din media indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor permanente pe 12 luni consecutive la alegere din ultimii 10 ani. Din 2024 și până în 2043 perioada de raportare se va mări până la 300 de luni. Magistrații vor fi singurii care vor avea o pensie de 80% din venit, toți ceilalți „speciali” vor avea una de 65%.

-Pensiile în plată ale magistraților vor fi recalculate, dar recalcularea se va face la veniturile nete și nu la cele brute.

-Pensiile speciale ale magistraților vor fi impozitate cu 30% pentru partea necontributivă ce depășește salariul mediu brut pe economie- 6.700 de lei.

-Actualizarea pensiilor magistraților nu se va mai face în funcție de creșterea indemnizației ca până acum.

-Magistrații nu vor mai putea cumula mai multe pensii speciale.

-Nicio pensie ( valoare netă) nu va mai depăși venitul brut din perioada de activitate.

-Personalul auxiliar din instanțe și parchete se va pensiona (etapizat) la 65 de ani până în 2043.

-Pentru personalul auxiliar de specialitate, procentul aferent bazei de calcul va fi de 65%, nu de 80%.

preluare Europa Libera via Rador

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.