Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

REVOLTĂTOR Cum își păcăleau firme ca Evomag, Jumbo și Ikea clienții

ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat contraventional cu avertisment operatorii economici EVOLUTION PREST SYSTEMS SRL (EVOMAG), STUDIO MODERNA SA, JUMBO E.C.R. SRL, IKEA ROMANIA SA., CRISTIAN 76 TOUR SRL SI FAN CURIER EXPRESS SRL, ca urmare a numărului mare de reclamaţii înregistrate la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti.

Abaterile constatate au vizat printre altele nerespectarea termenelor privind livrare produselor, a montării aparatelor de aer condiţionat, aducerea la conformitate a produselor aflate în perioada de garanţie, întârzierea livrării coletelor, refuzul dreptului de denunţare a contractului în 14 zile (conf. OUG34/2014), precum şi nerespectarea termenelor de restituire a contravalorii a pachetelor de servicii turistice asumate prin contract.

Citește și: Rareș Bogdan, replică dură pentru Codrin Ștefănescu: ‘Nefericiților, acest popor a plătit cu sânge dreptul de a spune NU, de a spune JOS’

Acțiunea de control coordonată de domnul Horia-Miron Constantinescu, Președinte ANPC, și de către domnul Paul Anghel, Director General ANPC, se încadrează în practica unitară la nivel național pe care ANPC a demarat-o pentru a veni în sprijinul consumatorilor cu o soluționare cât mai rapidă a sesizărilor. Astfel au fost stabilite următoarele termene :

-termenul de răspuns la sesizare va fi de maxim 48 ore.

-termenul de livrare al produselor: maxim 15 zile de la data achiziționării, iar termenul de montaj al aparatelor de aer condiționat de maxim 7 zile de la datată achitării serviciului.

-toate termenele angajate de operatorul economic anunțate pe site cât și spațiul de vînzare al puctelor de lucru vor fi respectate operatorul economic va întreprinde toate demersurile pentru aducerea la îndeplinire a celor menționate anterior.

Citește și: Ludovic Orban reacționează după declarațiile premierului: Trebuie să plece de la Palatul Victoria

– respectarea termenelor de restituire a contravalorii pachetelor de servicii turistice asumate prin contract.

-respectarea condițiilor generale privind furnizarea serviciilor poștale, respectiv respectarea timpilor de livrare pentru toate tipurile de servicii poștale interne și internaționale, inclusiv termenele de returnare a contravalorii trimiterilor poștale către expeditor ( sumele colectate de la destinatar ).

Acțiunea va continua până când toți operatorii economici vor înțelege să depună diligențele necesare pentru a veni în întâmpinarea necesităților consumatorilor”, a precizat Horia-Miron Constantinescu, președinte ANPC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.