Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rezerva Federală a SUA anunţă reduceri de personal

sua steag

Rezerva Federală a SUA anunţă reduceri de personal

Sistemul Rezervei Federale a SUA (Fed) va renunţa la aproximativ 300 de angajaţi anul acesta, o mică dar rară reducere de personal într-o organizaţie care şi-a majorat semnificativ numărul de angajaţi din 2010, pe fondul extinderii activităţii de reglementare, transmite Reuters, conform Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Fed a explicat că actualele concedieri vizează angajaţii de la cele 12 bănci regionale ale Rezervei Federale, în special cei din domeniul IT, în contextul extinderii serviciilor de cloud, şi cei care lucrează la diversele sisteme ale Fed de procesare a plăţilor, care sunt consolidate.

Reducerile de personal reprezintă o combinaţie de plecări naturale, inclusiv pensionări, şi concedieri, a precizat purtătorul de cuvânt.

Conform documentelor Fed, numărul angajaţilor, inclusiv la băncile regionale, Consiliul guvernatorilor şi trei subsidiare mai mici, ar urma să scadă cu peste 500 de poziţii din 2022 în 2023, de la 24.428 la 23.895.

Deşi redusă comparativ cu mărimea Rezervei Federale a SUA, este prima scădere de personal bugetat din 2010.

Concedierile au loc într-un moment dificil pentru Fed. În ultimele luni, pierderile instituţiei au depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari, şi cel mai probabil vor continua să se majoreze pe fondul creşterii dobânzilor.

Spre deosebire de agenţiile federale care primesc fonduri alocate de Congresul SUA, Fed se autofinanţează. Câştigurile de pe urma deţinerilor de active şi taxelor impuse băncilor pentru o serie de servicii sunt folosite pentru cheltuielile anuale de aproximativ 6,3 miliarde de dolari pentru cei aproape 24.000 de angajaţi din SUA.

Înregistrarea de pierderi este un lucru foarte rar pentru Fed, dar banca centrală a SUA a avertizat în repetate rânduri că o astfel de situaţie nu îi afectează capacitatea de a derula politica monetară şi de a-şi îndeplini obiectivele.

Indiferent care va fi momentul în care Fed va înceta să mai realizeze pierderi, vor mai trece câţiva ani până când va putea reveni la situaţia în care va returna o parte substanţială din profiturile sale către Trezoreria americană. În 2022, Fed a returnat către Trezoreria 76 de miliarde de dolari, după ce în 2021 a returnat 109 miliarde de dolari, bani care au fost utilizaţi pentru reducerea deficitelor guvernamentale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.