Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rezoluția P. E. pentru România provoacă îngrijorări în rândul europarlamentarilor români. Ce efecte ar avea

Parlamentul European

Europarlamentarii sunt îngrijorați de rezoluția Parlamentului European despre statul de drept din România, care va fi dezbătută în luna noiembrie. Printre efectele enumerate de aceștia pentru MEDIAFAX se numără întârzierea aderării la zona euro, dar și imaginii României în Uniunea Europeană.

Europarlamentarul PNL Daniel Buda a explicat, pentru MEDIAFAX, ce implică rezoluția Parlamentului European privind statul de drept și justiția din România. Liberalul a precizat că, în general, rezoluțiile adoptate de PE sunt atenționării asupra derapajelor pe care statul membru UE le are de la principiile și valorile Uniunii Europene.

„Din punct de vedere formal efectele unei astfel de rezoluție sunt acelea de atenționare publică a statului membru asupra derapajelor pe care le are de la principiile și valorile UE. Pentru România în mod cert, chiar dacă din punct de vedere tehnic suntem pregătiți pentru aderarea la zona euro și la spațiul Schengen, din punct de vedere politic sunt multe semne de întrebare care se ridică. Evident că PSD-ALDE reușește să ne îndepărteze mult prea mult de zona euro și de spațiul Schengen”, a declarat europarlamentarul PNL, Daniel Buda, pentru MEDIAFAX.

SONDAJ - Surpriza românilor în plan extern: Merkel și Trump, DEVANSAȚI de un alt președinte european la popularitate

Întrebat de MEDIAFAX dacă rezoluția ar putea avea ca efect ratarea aderării României la zona euro și la spațiul Schengen, Daniel Buda a precizat că rezoluția poate să ducă la „înârzierea acestor proceduri, nu la pierderea acestora”.

Liberalul a afirmat că nu este un motiv de bucurie dezbaterea unei astfel de rezoluții despre România la nivel european și că se așteaptă la un răspuns dur, după anunțul ministrului Justiției privind revocarea procurorului general Augustin Lazăr.

„Nu este un motiv de bucurie dezbaterea unei astfel de moțiuni despre România în Parlamentul European. Din păcate acțiunile, inclusiv cele recente, din partea Guvernului și mă refer mai ales la revocarea procurorului general, Augustin Lazăr, au făcut ca această rezoluție să fie impusă pe agenda europeană. Rezoluția va fi una foarte dură din acest punct de vedere. Ceea ce demonstrează incapacitatea PSD-ALDE de a înțelege în ce fel de film joacă este revocarea domnului Lazăr, în condițiile în care din informațiile pe care le am, în aprilie i-ar fi expirat mandatul. Nu justifica un astfel de demers. Un astfel de comportament din partea loc arată un profund dispreț față de toate discuțiile care s-au purtat la Bruxelles. Astfel de gesturi duc până la urmă la slăbirea încrederii românilor inclusiv în ceea ce înseamnă instituțiile europene”, a adăugat Buda.

Europarlamentarul a susținut, de asemenea, că de obicei rezoluțiile PE cuprind recomandări, nu sancțiuni.

Eurodeputatul Maria Grapini a declarat că dacă se va adopta o astfel de rezoluție în Parlamentul European, privind statul de drept și justiția din România, țara va avea de pierdut, inclusiv ca imagine.

„Dacă va fi sau nu Rezoluție pentru România se va discuta în ultima ședința a președinților grupurilor politice, ce va avea loc în săptămâna dinaintea Plenarei. Există încă posibilitatea să se renunțe la Rezoluția. După cum știți Rezoluția nu este nici Regulament-care este obligatoriu, nici Directivă. Rezoluția este un avertisment transmis de Parlamentul European Consiliului European care trebuie să analizeze și să voteze-sau nu, sancțiuni! Dacă va fi o rezoluție va fi din nou pe recomandarea respectarii recomandărilor Comisiei de la Veneția, respectatea separației puterilor în stat (pentru care nu au dovezi decât recentele protocoale demascate de actualul guvern). Vom pierde ca imagine, pentru că, va fi complicat să explicăm și în interior și în exterior de ce există o Rezoluție.Sancțiuni nu pot fi deoarece nu sunt pârghii prin care să se pună sancțiuni. Indirect însă pot fi consecințe.De exemplu din nou nu vom putea avea vreo agenție europeană în România-ultima care s/a mutat din Marea Britanie și oe care am cerut-o am pierdut-o!”, a declarat Maria Grapini, pentru MEDIAFAX.

Președintele AEP, hărțuit pe stradă: 'Iată sluga lui Dragnea. El este pus să fure alegerile viitoare' / VIDEO

Ea a mai afirmat că rezoluția PE despre România nu va fi asemănătoare celor adoptate pentru Polonia sau Unagria, state care au fost sancționate pentru nerespectarea unor prevederi impuse de Europa.

„Rezoluția asupra României-dacă va fi, nu poate avea vreo asemănare cu cea pentru Polonia ( care nu a respectat deciziile Curții Constituționale) și nici cu cea pentru Ungaria, care nu a respectat deciziile Schengen privind migrația și nici drepturile și libertății de exprimare -închizând universități și publicații”, a adăugat Grapini.

Întrebată de MEDIAFAX dacă rezoluția va afecta aderarea României la zona euro și la spațiul Schengen, Maria Grapini a răspuns:

„Aderarea la zonă euro depinde de lucruri tehnice-convergență nominală și reală, România ar putea ajunge la îndeplinirea criteriilor având în vedere creșterea economică în ultimii ani, echilibru macroeconomic și încadrarea în deficitul de până la 3%.Trebuie însă să fie un program concertat al executivului cu BNR. Legat de Spațiul Schengen-nu are legătură cu posibilă Rezoluție pentru că există deja obRezolutie a OE votată anul trecut, există și o scrisoare a Comisiei Europene către Consiliul European prin care se cere includerea României și Bulgariei în spațiul Schengen.Vom vedea dacă Președintele Iohanis care be reprezintă în Consiliul european va putea convinge șefii de stat și guverne să voteze.Până la urmă puterea unui lider național se vede în lucrurile și deciziile mari pe care le poate influiența!”, a conchis europarlamentarul.

Eurodeputatul PSD Ioan Mircea Pașcu a declarat că nu crede că rezoluția va impune sancțiuni și că nu există niciun motiv pentru ca Parlamentul European să insiste cu această moțiune.

„Nu îmi dau seama ce a rămas din asta, lucrurile vor fi discutate în LIBE, Comitetul pentru libertăți. Nu îmi dau seama ce decizie va fi luată. Nu cred ( că vor fi sancțiuni- n.r). După vizita, discuția cu domnul președinte, care a mers foarte calm, așezat, chiar că nu există niciun motiv pentru a insista cu această chestiune, dar urmează să vedem”, a declarat europarlamentarul PSD, Ioan Pașcu, pentru MEDIAFAX.

Europarlamentarul social-democrat a susținut că nu afectează rezoluția aderarea la zona euro și la spațiul Schengen, fiind două lucruri diferite.

„Nu (afectează aderarea la zona euro și la spațiul Schengen-n.r), în niciun caz, sunt două lucruri diferite. Era de dorit dacă reușeam să îndeplinim condițiile economice mai repede ca să intrăm mai repede în zona euro dar astea sunt condiții separate care țin de criterii economice. Alfel, orice e posibil. Dacă olandezii au legat în mod artificial deși nu exista această legătură, Schengenul de situația corupției, înseamnă că orice se poate lega de orice”, a susținut Pașcu.

Despre afirmațiile opoziției, potrivit căreia rezoluția PE privind statul de drept din România va fi una dură, după anunțul privind revocarea procurorului general, europarlamentarul a afirmat că ”opoziția vine mereu cu critici noi”.

„Până acum era vorba de demonstrațiile din 10 august, acum e dură că se revocă procurorul general. Eu am o întrebare, ce se întâmplă dacă, doamne ferește, domnul Augustin Lazăr intră în incapacitate de a mai conduce Parchetul General, ce se întâmplă atunci? Vine Europa și numește pe cineva, opoziția ce o să facă? Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit”, a declarat Ioan Mircea Pașcu, pentru MEDIAFAX.

Potrivit agendei publicate pe site-ul Parlamentului European, în ședința plenului PE care va avea loc la Strasbourg pe 14 noiembrie, între orele 12.30 și 14.30, figurează și o moțiune pentru adoptarea unei rezoluții privind statul de drept în România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.