Ridicarea stării de urgenţă impusă Sudanului în cursul puciului din octombrie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 29-05-2022

Actualizat: 29-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Voice of Djibouti

Generalul al-Burhan, care şi-a arestat partenerii civili, a demis guvernul de tranziţie şi a impus starea de urgenţă în cursul loviturii de stat, este sub criticile comunităţii internaţionale, care a făcut din revenirea civililor la putere condiţia sine qua non pentru reluarea ajutorului acordat ţării sale, una dintre cele mai sărace din lume. Ea solicită, de asemenea, încetarea represiunii care a făcut deja peste 100 de morţi în rândul manifestanţilor pro-democraţie.

Generalul al-Burhan "a emis un decret ridicând starea de urgenţă în toată ţara", a declarat într-un comunicat consiliul pe care îl conduce. Este o mână întinsă "pentru a crea atmosfera necesară unui dialog fructuos şi semnificativ pentru stabilitate în perioada de tranziţie", potrivit documentului.

Tranziţia la democraţie a fost lansată în 2019 în Sudan, când militari şi civili au convenit să împartă puterea pentru a conduce ţara spre primele alegeri democratice după 30 de ani de dictatură militaro-islamistă a lui Omar al-Bashir, demis de armată sub presiunea străzii.

Aceasta a fost întreruptă de puciul generalului al-Burhan care pledează în prezent pentru un dialog cu toate forţele politice, dar de la care aşteaptă "compromisuri".

Naţiunile Unite şi Uniunea Africană - care a suspendat Sudanul - pledează pentru un dialog între toate forţele politice, sub pedeapsa de a vedea ţara scufundându-se definitiv "la nivel economic şi de securitate".

Deja, potrivit ONU, unul din doi sudanezi va suferi de foame până la sfârşitul anului.

Dar, din cauza loviturii de stat, civilii refuză să dialogheze cu militarii, mai scrie AFP.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri