Risc mare de avalanșă în Masivul Ceahlău: salvamontiștii îi avertizează pe turiști să evite muntele

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 19-03-2021

Actualizat: 19-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Salvamontiştii nemţeni au emis, vineri, o avertizare de risc maxim de avalanşă în masivul Ceahlău şi îi sfătuiesc pe turişti să evite ascensiunile pe munte, informează Agerpres.

Salvamontiştii au explicat că diagnoza straturilor de zăpadă efectuată acum 10 zile, de specialiştii Salvamont, a arătat de atunci riscul producerii de avalanşe.

Citește și: CTP îl face PRAF pe Klaus Iohannis: 'Ești ridicol și jenant. E de-a dreptul grotesc!'

"Atât pe feţele estice cât şi pe cele de nord şi nord-vest s-au produs avalanşe încă de sâmbăta trecută, iar pe jgheaburile din zona Cabana Dochia au fost observate fisuri adânci în straturile depuse de-a lungul iernii. În condiţiile în care cantitatea de zăpadă în zona superioară depăşeşte 120 centimetri, iar în acumulări 2-3 metri, considerăm pericolul producerii de noi avalanşe de gradul 5 din 5. Rămân relativ sigure traseele Jgheabul cu Hotare, Curmătura Lutul Roşu (cu probleme la ieşirea în golul alpin) şi Durău-Fântânele-Vârful Toaca-Dochia, cu probleme la traversarea Jgheabului Mare", se arată pe pagina de facebook a Salvamont Neamţ.

Celelalte trasee din masivul Ceahlău sunt închise pentru turişti.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Salvamontiştii au mai precizat că vineri dimineaţa pe Ceahlău ninge, iar vizibilitatea este foarte redusă şi, conform prognozelor, vremea se va menţine la fel până la începutul săptămânii viitoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri