Surse din Downing Street (reședința oficială a premieruior britanici, n. red.) au făcut cunoscut că Rishi Sunak a renunțat la planul inițiat de Liz Truss vizând mutarea la Ierusalim a ambasadei Marii Britanii din Israel.
Pe vremea când era premier, Truss a cerut să se revizuiască planul potrivit căruia Regatul Unit ar fi trebuit să urmeze exemplul Administrației Trump, mutându-și ambasada din Tel Aviv.
Întrebat dacă guvernul Regatului Unit mai are încă în vedere această mutare, purtătorul de cuvânt de la ‚Nr. 10’ (Downing Street 10, adresa la care se află reședința premierului britanic, n. red.) a declarat: „Problema a fost examinată. Nu există planuri legate de mutarea ambasadei britanice”.
Evenimentul survine după ce o serie de oficiali ai guvernului britanic le declaraseră deja unor reporteri străini că „nu sunt prevăzute planuri vizând mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim”, declarația fiind salutată de misiunea palestiniană din Regatul Unit.
Întâlnindu-se în septembrie, în culisele Adunării Generale ONU, Truss i-a spus premierului israelian încă în funcție, Yair Lapid, că va reexamina demersul.
Propunerea s-a izbit de riposta mai marilor Bisericii Anglicane, a organizațiilor pro-palestiniene și a ambasadorilor arabi din Londra, precum și de cea a unor miniștri europeni de externe și de a unora dintre parlamentarii conservatori ale căror circumscripții electorale au un mare număr de cetățeni musulmani.
Vajnic susținător al Israelului, Sunak s-a întâlnit, miercuri, cu un grup de diplomați israelieni și din țările arabe din Golful Persic, el calificând acordurile Abraham drept o reușită a diplomației. „Acordurile au lansat o nouă eră a relațiilor în domeniul comerțului, turismului, securității și în alte domenii. Este o reușită a diplomației”, a spus el.
După care a adăugat: „Au trecut exact 45 de ani de când Anwar Sadat a venit în Israel și a rostit un discurs în fața Knesset-ului (parlamentul israelian, n. red.) Prin acordurile Abraham, generația noastră a preluat ștafeta. Acum, trebuie să continuăm să mergem pe acest drum. Trebuie să demonstrăm că, printr-o colaborare mai strânsă, putem asigura o pace durabilă, stabilitate și prosperitate. Și, mai mult decât orice, trebuie să dăm speranțe”.
Ambasadorul palestinian în Regatul Unit, Husam Zomlot, a salutat clarificările pe tema strămutării ambasadei, spunând: “Dorim să mulțumim guvernului britanic, mai marilor Bisericii, activiștilor șI publicului, ale căror eforturi au ajutat la menținerea Regatului Unit în linie cu legislația internațională pe această temă. În primul rând, problema locului în care se află amplasată ambasada Regatului Unit nici nu ar fi trebuit să se pună“.
În luna august, la o reuniune a Prietenilor Conservatori din Israel, Sunak a spus că Ierusalimul este, “în mod incontestabil, capitala (istorică) a Israelului. Este clar că sunt multe dovezi în vederea recunoașterii sale… așa că e un lucru pe care sper să îl fac. Vă veți bucura de totalul meu angajament și de promisunea că voi lupta intens pentru securitatea populației din Israel”, a mai spus el.
Comentează