Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Robert Cazanciuc (PSD), despre valul de pensionări ale magistraţilor: E uman cumva să facă acest demers, să aibă în mână o decizie de pensionare

Agerpres
Robert Cazanciuc

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre valul de cereri de pensionare din partea magistraţilor, că nu ai cum să îi opreşti pe acei oameni care plecând la pensie vor câştiga mai mult, e uman cumva să facă acest demers, să aibă în mână o decizie de pensionare. El a precizat că nu mai discută nimeni de răspunderea magistraţilor şi a adăugat că toată această dezbatere, cine iese, cu ce pensie nu face bine, anunță News.ro.

”Nu ai cum să îi opreşti pe acei oameni care plecând la pensie vor câştiga mai mult, e uman cumva să facă acest demers, să aibă în mână o decizie de pensionare. Sigur că e foarte greu să le spui oamenilor că magistraţii doar de asta sunt preocupaţi. Independenţa şi respnsabilitatea par să fi fost lucruri rezolvate şi atunci nu mai discutăm despre ele. Nu mai discută nimeni de răspunderea magistraţilor pentru că nu mai se mai dau soluţii care să poată fie puse la îndoială de către oameni”, a afirmat Robert Cazanciu.

El a precizat că ”în momentul de faţă aşa pare din comunicarea publică, că este principala preocupare” şi ”este legată de decizia care trebuie luată într-un fel sau altul”.

”Este firesc dar nu trebuie să fie singura preocupare. Pe mine mă doare sufletul când văd colegi de-ai mei cu mare experienă, peste 25 de ani, care decid să iasă la pensie şi i-am întrebat: şi ce faceţi la pensie, la 50 de ani? Când îi caut, toţi sunt la doctor, toţi sunt bolnavi”, a mai spus senatorul PSD.

Cazanciuc a precizat că în legile justiţiei au discutat despre stimularea rămânerii celor peste 25 de ani în sistemul judiciar în continuare.

”Nu am găsit o formula financiară dar când se va tranşa această chestiune cu pensia mai are decât salariul lucrurile se vor stabiliza pentru că ceea ce îi sperie pe oameni este discuţia aceasta prelungită despre condiţiile de pensionare şi s-au săturat. Toată această dezbatere, cine iese, cu ce pensie nu face bine”, a ţinut să precizeze Cazanciuc.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru al CSM, a cerut săptămâna trecută pensionarea, iar solicitarea ei va fi dezbătută în următoarea şedinţă a Secţiei pentru judecători a CSM. Alţi 62 de magistraţi au depus cerere de pensionare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.