Selecţionerul naţionalei de fotbal a Italiei, Roberto Mancini, spune că nu ştie dacă în acest moment ar fi sau nu oportună reluarea Serie A, după ce sezonul a fost întrerupt în luna martie din cauza pandemiei, scrie DPA potrivit Agerpres.
''Se pare că în prezent avem un haos total. Dacă ar fi să vorbesc ca antrenor al Italiei, aş spera să mă opresc acum şi să repornesc la drum cu calm pentru că anul viitor vor fi multe meciuri de disputat şi nu ştiu care va fi starea jucătorilor. Deja ar trebui să ne gândim la meciurile pentru EURO 2020 de anul viitor'', a spus Mancini.
El a adăugat că o altă problemă care-l nelinişteşte este cea a posibilelor accidentări după o pauză competiţională destul de lungă ca urmare a pandemiei.
Luna trecută, Mancini afirma că amânarea cu un an a turneului final al Campionatului European de fotbal ar putea avantaja naţionala ţării sale.
După ce a ratat participarea la Cupa Mondială 2018, Squadra Azzurra s-a redresat sub conducerea lui Mancini, aşa cum o demonstrează şi seria actuală de 11 victorii consecutive, un record în istoria reprezentativei Italiei.
"Dacă am fi jucat Campionatul European în iunie, am fi avut o şansă bună, însă poate că am fi înfruntat echipei mai bine pregătite, pentru ele au început să îşi întinerească echipele înaintea noastră sau au o echipă stabilă de mai mult timp, aşa cum este cazul Franţei", a explicat atunci tehnicianul italian într-un interviu acordat postului Sky Sport Italia.
"Însă, acum, având un an în plus, băieţii vor avea posibilitatea să se îmbunătăţească la toate nivelurile, vor acumula experienţă", a subliniat Mancini.
"Echipa noastră poate rivaliza cu cele mai bune selecţionate. Sper că voi fi antrenorul care va aduce Italiei primul titlu de campioană europeană după cel din 1968".
Italia a disputat ultimul său meci în luna noiembrie, când a spulberat cu 9-1 reprezentativa Armeniei. Elevii lui Mancini aveau programate două meciuri amicale în luna martie, anulate însă din cauza pandemiei de coronavirus, care a provocat şi amânarea cu un an a EURO 2020, care trebuia să debuteze în iunie.
Conducerea Federaţiei italiene de fotbal (FIGC) a avansat şi un termen, 31 august, pentru finalizarea stagiunii în Serie A şi începerea noului sezon în luna septembrie.
În cazul unei noi întreruperi din cauza pandemiei, FIGC a prezentat un plan B, acela de a recurge la play-off-uri. S-a stabilit chiar şi un plan C, acela de îngheţare a campionatelor şi recurgerea la o clasificare cu ''coeficientul corectiv obiectiv''. Decizia Consiliului Federal trebuie validată oficial pe 28 mai.
Preşedintele Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), Gabriele Gravina, şi-a exprimat satisfacţia după ce guvernul ţării sale a autorizat reluarea antrenamentelor colective, considerând că acesta este "un pas decisiv" pentru reluarea sezonului în Serie A la jumătatea lunii iunie.
Ministrul Sportului, Vincenzo Spadafora, a convocat o întâlnire cu Gravina şi cu preşedintele Ligii italiene de fotbal, Paolo Dal Pinto, pe 28 mai, dată la care se va decide "dacă şi când" se va relua sezonul din Serie A.
Roberto Mancini nu ştie dacă reluarea Serie A este sau nu oportună
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

22
Matei Radu s-a calificat în semifinalele CM de scrimă pentru cadeți
22

25
Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj
25

58
Dinamo se alătură cluburilor nemulțumite de noile prevederi legislativ
58

35
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
35

29
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
29

14
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
14

20
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
20

26
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
26

41
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
41

32
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
32

55
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
55

40
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
40

54
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
54
















Comentează