Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roger Federer a câştigat pentru a zecea oară turneul de la Halle, după ce l-a învins pe belgianul David Goffin

roger federer

Elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP şi favorit principal, a câştigat, duminică, pentru a zecea oară turneul de la Halle, cu premii de peste două milioane de euro, anunță news.ro.

Federer l-a învins în finală pe belgianul David Goffin, locul 33 ATP, scor 7-6 (2), 6-1, într-o oră şi 23 de minute.

Este al treilea trofeu din acest sezon, după Dubai şi Miami, şi al 102-lea din cariera elveţianului.

Vezi aici DENUNȚUL formulat împotriva procurorului de la Curtea de Apel Craiova (.pdf)

Roger Federer s-a impus pentru a zecea oară la Halle şi i se alătură lui Rafael Nadal în vârful topului jucătorilor din Era Open cu cele mai multe trofee obţinute la un singur turneu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.