Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roger Federer a fost eliminat în turul doi la Halle - Adversarul ar fi putut să-i fie fiu

www.news.ro
Roger Federer kilt

Elveţianul Roger Federer, locul 2 ATP, a fost eliminat, miercuri, de canadianul Felix Auger-Aliassime, numărul 21 mondial, în turul doi al turneului de la Halle, cu premii totale de 1,3 milioane de euro.

Auger-Aliassime s-a impus cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2, într-o oră şi 45 de minute.

“Este o victorie extraordinară, nu mă aşteptam la asta. Bineînţelees, vii la meci cu gândul la victorie, dar Roger a fost idolul meu. A fost o onoare imensă să joc cu el şi să îl înving este ceva incredibil”, a declarat Auger-Aliassime.

În runda următoare, canadianul în vârstă de 20 de ani îl va întâlni pe câştigătorul meciului Jan-Lennard Struff (Germania, locul 45 ATP) – Marcos Giron (75 ATP, SUA)

Federer, care a câştigat trofeul la Halle de zece ori, l-a întâlnit pentru prima dată pe Auger-Aliassime. Cei doi au aceeaşi zi de naştere, 8 august, însă îi despart 19 ani, cea mai mare diferenţă de vârstă din cele 1.521 de meciuri din cariera elveţianului, potrivitt ATP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.