Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roger Federer, eliminat în sferturile de finală la Wimbledon

www.news.ro
Roger Federer kilt

Tenismanul elveţian Roger Federer, care făcuse din Wimbledon principalul său obiectiv din acest sezon, după o absenţă de peste un an din circuit şi o dublă operaţie la genunchi, a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem din capitala britanică, fiind învins în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/4), 6-0, de polonezul Hubert Hurkacz, miercuri, la capătul unui joc care a durat o oră şi 49 de minute, potrivit Agerpres.

Federer, care va împlini 40 de ani luna viitoare visa să cucerească al nouălea său trofeu pe iarba londoneză, pentru a mări la 21 recordul său de titluri de Grand Slam. Fostul număr unu mondial, aflat astăzi pe poziţia a opta în clasamentul ATP, a comis însă prea multe greşeli în faţa lui Hurkacz (31 faţă de 12 ale adversarului său), permiţându-i astfel polonezului să avanseze în semifinale.

Citește și: Stârnit de JUDECĂTORII ICCJ, fostul ministru Berceanu a dat `BOMBA`:`Bechtel...

Hubert Hurkacz, numărul 18 mondial, se va lupta pentru un loc în finală cu italianul Matteo Berrttini, favoritul numărul 7, care a dispus în patru seturi, 6-3, 5-7, 7-5, 6-3, de canadianul Felix Auger-Aliassime.

În cealaltă semifinală, sâbrul Novak Djokovic, principalul şi deţinătorul titlului la Wimbledon, îl va avea ca adversar pe canadianul Denis Shapovalov (nr.10).

Miercuri, în sferturile de finală, Djokovic l-a învins cu 6-3, 6-4, 6-4 pe ungurul Marton Fucsovics, în timp ce Shapovalov s-a impus greu, în cinci seturi, 6-4, 3-6, 5-7, 6-1, 6-4, în faţa rusului Karen Hacianov (nr.25).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.