Roger Waters respinge acuzaţiile de incitare formulate împotriva sa spunând că sunt motivate politic

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 27-05-2023

Actualizat: 27-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Rolling Stone

Roger Waters respinge acuzaţiile de incitare formulate împotriva sa spunând că sunt motivate politic.

Controversatul muzician britanic Roger Waters a respins acuzaţiile de incitare formulate împotriva sa după ce a purtat o ţinută care evoca o uniformă nazistă în timpul unui concert susţinut în luna mai la Berlin, informează DPA.

''Elementele din spectacolul meu puse sub semnul întrebării sunt foarte clar o declaraţie împotriva fascismului, nedreptăţii şi intoleranţei în toate formele sale'', se spune într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de un avocat german care îl reprezintă pe Waters, în vârstă de 79 de ani, cofondator al trupei Pink Floyd.

''Reprezentarea unui demagog fascist nebun a fost una dintre caracteristicile spectacolelor mele de pe vremea 'The Wall' cu Pink Floyd în 1980'', a spus Waters, citat în comunicat. ''Încercările de a descrie acele elemente ca fiind altceva sunt ipocrite şi motivate politic''.

Vineri, presa a scris că poliţia din Berlin a demarat o anchetă împotriva lui Waters care este suspectat de ''incitare a oamenilor''.

Controversa a fost stârnită de o ţinută de scenă purtată la concertele de pe Mercedes-Benz Arena din Berlin pe 17 şi 18 mai. Waters a purtat un pardesiu negru lung, o banderolă roşie pe braţ şi de asemenea a îndreptat o replică a unei mitraliere înspre public.

Poliţia a demarat o anchetă după ce a primit plângeri revoltate din partea unor spectatori în legătură cu ţinuta artistului, care a inclus şi etalarea unor ciocane încrucişate.

''Ţinuta arăta foarte similar unei uniforme SS'', a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei germane, referindu-se la unitatea de elită creată iniţial pentru a-l proteja pe Adolf Hitler şi alţi lideri ai Partidului Nazist. Simbolul incriminat nu este însă o svastică, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri