Român arestat în Viena: Bărbatul ar fi amenințat cu un cuțit agenții de poliție

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-09-2018

Actualizat: 25-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.antena3.ro

Un român a fost arestat preventiv în oraşul austriac Viena după ce a vandalizat un autoturism şi a vrut să atace cu un cuţit agenţii de poliţie trimişi să îl imobilizeze, informează publicaţia Kurier şi site-ul postului ORF, potrivit Mediafax.

Românul în vârstă de 20 de ani a atacat cu o bară metalică un autoturism parcat, în cartierul Margareten din Viena.

În momentul observării agenţilor de poliţie, individul a vrut să fugă şi i-a ameninţat cu un cuţit pe poliţişti, care au folosit spray lacrimogen pentru a-l imobiliza.

Românul, care are cazier pentru acte violente, a fost arestat preventiv şi va fi supus unei expertize psihiatrice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri