PNL a depus la Parlament propunerea legislativă privind înfiinţarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni în sfera traficul de droguri, a anunţat, luni, deputatul PNL Florin Roman.
"Aşa acum ne-am angajat în cursul săptămânii trecute, astăzi am depus propunerea legislativă privind înfiinţarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni în sfera traficului de droguri. (...) Astăzi a fost depus de mai mulţi parlamentari ai Partidului Naţional Liberal, inclusiv de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu", a precizat Roman.
El a menţionat că, potrivit proiectului, registrul va fi unul similar registrului persoanelor care comit agresiuni sexuale.
"E făcut după un model european, în sensul că cel care are o condamnare pentru trafic de droguri va intra automat în acest registru, va fi monitorizat foarte atent. O dată la trei luni, trebuie să prezinte la Poliţie, va fi amprentat. Practic, se va şti în fiecare moment unde este acea persoană. (...) Este un registru care va funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, mai exact al IGP şi, practic, aici e o colaborare cu cei de la cazier judiciar astfel încât, în momentul în care se consemnează o condamnare în cazierul judiciar, automat să avem şi modificarea făcută în Registrul traficanţilor de droguri", a explicat Florin Roman.
Deputatul liberal a mai arătat că acest registru va fi accesibil nu doar pe teritoriul naţional, ci şi acolo unde activează reţelele de trafic internaţional. "Practic va fi o colaborare între cei de la cazier judiciar care, în momentul în care va exista o condamnare definitivă, vor opera automat în Registrul traficanţilor de droguri", a indicat Roman.
Potrivit proiectului, Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri va fi organizat în scopul prevenirii şi combaterii faptelor din sfera ilicitului de droguri, precum şi pentru a evita riscul recidivei.
În registru se va ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea pedepsei sub supraveghere, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile privind traficul de droguri de către organele române competente; persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe cu privire la săvârşirea acestor infracţiuni; persoanelor născute în străinătate despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.
Nu se înscriu în registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal.
Registrul va fi organizat de Ministerul Afacerilor Interne şi se va ţine de unităţile Poliţiei Române, prin structuri specializate în acest domeniu. Acesta se va constitui ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar.
De asemenea, registrul va putea fi interconectat cu alte baze de date ale Poliţiei Române.
În 18 septembrie, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, senator PNL, a anunţat, după şedinţa grupului parlamentar liberal, că propune înfiinţarea unui Registru al traficanţilor de droguri, pe modelul Registrului agresorilor sexuali, adăugând că acesta va reprezenta un mijloc de cunoaştere, de identificare, de supraveghere operativă a persoanelor care au comis infracţiuni în această sferă.
Roman: PNL a depus la Parlament proiectul privind înfiinţarea Registrului naţional automatizat privind traficanţii de droguri
Explorează subiectul
Articole Similare

517
Nicușor Dan anunță o posibilă 'flexibilitate' a Bruxelles-ului privind termenul pentru pensiile speciale
517

551
'După ce nu mai eşti popular, nu se mai foloseşte nimeni de poza ta': Traian Băsescu intervine în disputa privind folosirea imaginii lui Nicuşor Dan de către USR
551

50
În cele două Camere ale Parlamentului sunt programate astăzi dezbateri asupra unor moțiuni simple inițiate de AUR
50

1.445
Victor Ponta, mesaj tăios pentru George Simion: "Să lase șmecheriile, șobolăniile, aranjamentele". Cu ce a fost comparat liderul AUR
1.445

1.429
Anca Alexandrescu susține că a fost invitată 'la discuții', la Ambasada SUA din București
1.429

1.173
Reforma Bolojan e o glumă. Numărul instituțiilor publice a crescut în loc să scadă
1.173

3.199
Traian Băsescu aruncă în aer scandalul Lukoil: Să facem orice ca să vândă rafinăria, nu să ne o pună în brațe
3.199

1.220
USR a propus-o în CA TVR pe Catrinel Trofin. Numele ei se leagă de scandalul sacilor cu voturi în care a fost implicată Clotilde Armand
1.220

2.143
VIDEO Nicușor Dan va veni cu date centralizate despre Călin Georgescu și explică susținerea multor români pentru fostul candidat la prezidențiale. "S-a promovat foarte bine, ăsta-i adevărul"
2.143

2.261
VIDEO Nicușor Dan, despre relația sa cu Mirabela Grădinaru - Când va fi nunta/ Rolul Primei Doamne
2.261

1.301
VIDEO Ce spune Nicușor Dan despre tragedia cu fetița de doi ani moartă la stomatolog
1.301

141
Robert Schwartz, nominalizarea USR pentru funcția de director SRR
141

2.331
VIDEO Nicușor Dan, despre ajutorul pentru Kiev: Cu cine vrem să fim vecini, cu Ucraina sau cu Rusia? / Reconstrucția Ucrainei, șansă mare pentru economia românească
2.331


















Comentează