Româncele au pierdut pe linie în calificările turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125)

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-09-2024

Actualizat: 08-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Toate cele patru jucătoare române de tenis care au evoluat duminică în calificările turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125) au pierdut în prima rundă a tabloului preliminar, potrivit Agerpres.

Oana Simion a fost învinsă de rusoaica Alina Cearaeva cu 7-6 (7/4), 6-0, Andreea Prisăcariu a fost întrecută în trei seturi de spaniola Lucia Cortez Llorca, 6-3, 2-6, 6-2, Irina Fetecău a fost eliminată de germanca Noma Noha Akugue cu 6-1, 6-3, iar Elena Ruxandra Bertea a fost învinsă de elveţianca Leonie Kung, cu 6-0, 6-7 (4/7), 6-2.

Cea de-a treia ediţie a turneului WTA Ţiriac Foundation Trophy, dotată cu premii în valoare de 115.000 dolari şi 160 de puncte WTA (pentru învingătoare) şi organizată de Fundaţia Ţiriac în colaborare cu Federaţia Română de Tenis, se desfăşoară în perioada 8-15 septembrie, pe zgura de la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.

Alte rezultate din primul tur al calificărilor:

Ekaterine Gorgodze (Georgia) - Raluca Şerban (Cipru) 4-6, 6-1, 6-4

Nicole Fossa Huergo (Italia) - Sofia Costoulas (Belgia) 6-1, 5-2 (abandon Costoulas)

Alevtina Ibraghimova (Rusia) - Amina Anşba (Rusia) 6-2, 6-4

Mia Ristic (Serbia) - Ksenia Laskutova (Rusia) 4-6, 6-2, 7-5

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri