DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România a apelat la Protecția Civilă Europeană: Raed Arafat anunță că s-au primit sute de echipamente vitale din Olanda

gsp.ro
Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, luni, că România a primit încă 350 de concentratoare de oxigen din Olanda, ţară care depozitează aceste aparate în cadrul Programului RescEU al Comisiei Europene. Concentratoarele sunt distribuite către spitalele din întreaga ţară.

„Vorbim de un sprijin venit prin Programul RescEU al Protecţiei Civile Europene (...) Noi avem nevoie de concentratoare, iar ţara care a făcut această stocare este Olanda. Prima dată ni s-au trimis 200 de concentratoare din Olanda, sub Protecţia Civilă Europeană, după ce s-a făcut consultarea dacă există în altă parte sau dacă scoatem din stocul care este ultima rezervă din care se scoate, şi acum s-a luat decizia de a scoate încă 350 de concentratoare, a declarat, luni, Raed Arafat, potrivit news.ro.

Potrivit acestuia, în total, din stocul RescEU din Olanda, finanţat total de Comisia Europeană, România a primit 550 de concentratoare de oxigen. Din Programul RescEU, România depozitează - şi a trimis de-a lungul timpului altor state - măşti şi ventilatoare.

”Cele 350 sosite astăzi, deja lista de distribuire este făcută, vor pleca la spitale din toată ţara. Primele camioane care vor pleca de aici vor pleca către spitalele din Bucureşti. Mai aşteptăm şi alte echipamente din alte state”, a mai declarat Arafat.

Potrivit acestuia, concentratoarele sunt ”foarte de folos” pentru România.

”Solidaritatea funcţionează, Mecanismul Protecţiei Civile Europene funcţionează şi funcţionează foarte bine”, a mai declarat Arafat, precizând că solicitarea s-a făcut în week-end, iar aparatura a ajuns deja în România.

România se confruntă cu un violent val patru al pandemiei, peste 1.800 de pacienţi fiind internaţi în stare gravă pe secţiile de terapie intensivă.

Tara noastră a solicitat ajutor internaţional, atât pentru medicamente, cât şi pentru aparatură şi echipe medicale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.