Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România a făcut alianță cu Bulgaria, Grecia şi Ungaria împotriva Ucrainei: Protestul trimis la Kiev

romania ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi omologii săi din Bulgaria, Ekaterina Zakharieva, Grecia, Nikos Kotzias, şi din Ungaria, Peter Szijjarto, au transmis şefului diplomaţiei de la Kiev, Pavlo Klimkin, secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, şi Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Lamberto Zannier, o scrisoare comună prin care au exprimat "îngrijorarea" şi "profundul regret" faţă de adoptarea pe 5 septembrie de Rada Supremă a proiectului de lege a Învăţământului din Ucraina.

Citește și: Unici în lume! Primarul de la 80 km de București care a luat 2 la bac! Un politician important l-a promovat

"Acest demers comun are în vedere interesul susţinut al părţilor semnatare în asigurarea protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi adresează un apel autorităţilor ucrainene pentru identificarea de măsuri concrete/soluţii în acest sens, în spiritul cooperării şi cu respectarea strictă de către Ucraina a normelor şi standardelor internaţionale relevante în domeniu. În cadrul scrisorii se susţine necesitatea de a folosi toate instrumentele aflate la dispoziţia Consiliului Europei şi la nivelul OSCE pentru a asigura că noile dispoziţii restrictive introduse de Legea Învăţământului din Ucraina nu vor afecta protecţia adecvată a drepturilor fundamentale ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale", se arată într-un comunicat al MAE transmis, joi, redacției STIRIPESURSE.RO.

Citește și: Trump a numit o sexy consilieră de 28 de ani director de comunicare la Casa Albă – cum arată aceasta

Potrivit sursei citate, protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina a fost semnalată permanent de partea română în dialogul cu partea ucraineană.

"Facilitarea soluţionării problemelor cu care se confruntă persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reprezintă un angajament al statului român. Din acest punct de vedere, considerăm esenţială respectarea dreptului la Educaţie în limba română pentru toate formele de învăţământ şi continuarea dialogului pe această temă, inclusiv în cadrul Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. România reiterează disponibilitatea de a sprijini Ucraina în procesul extins de reforme în domeniile legislativ, instituţional, economic şi de a contribui la eforturile internaţionale de sprijin, în coordonare cu partenerii noştri, pentru a veni în mod eficient în întâmpinarea nevoilor părţii ucrainene", se menţionează în comunicat.

Citește și: Proiectul de lege a fost ADOPTAT! Ministerul condus de Olguța Vasilescu, anunț MARE pentru tineri

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.