Guvernul a aprobat, joi, un acord cu Executivul de la Budapesta privind stabilirea conexiunii între două drumuri expres din cele două ţări.
Este vorba despre drumul expres Salonta - frontiera de stat (RO) şi drumul expres Bekescsaba - Mehkerek - frontiera de stat (HU). Acordul a fost semnat la Bucureşti pe 4 aprilie 2023, potrivit unui comunicat transmis de Guvern.
Scopul acordului dintre cele două guverne este de a asigura o legătură "directă şi fluentă" între cele două state.
"Părţile urmăresc să creeze condiţiile necesare pentru un trafic rutier internaţional modern şi sigur, care să răspundă atât nevoilor de mobilitate ale cetăţenilor, cât şi cerinţelor economice şi comerciale transfrontaliere. Pentru realizarea acestui obiectiv, Acordul stabileşte cu precizie punctele de conexiune dintre cele două drumuri expres la linia de frontieră comună şi reglementează condiţiile tehnice de racordare", se arată în comunicat.
Acordul va intra în vigoare în a 30-a zi de la notificarea reciprocă a îndeplinirii procedurilor interne şi va rămâne aplicabil până la finalizarea şi punerea în funcţiune a lucrărilor de racordare a celor două drumuri expres.
Comentează