Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România aderă la zona euro în 2019? Varianta EXPLOZIVĂ propusă la București

Romania UE

Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat că, în opinia sa, România ar trebui să anunţe la summit-ul de la Roma din 25 martie că va adera la zona euro de la 1 ianuarie 2019, alegând în felul acesta să opteze pentru scenariul trei avansat de preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, în discursul acestuia despre viitorul Uniunii, potrivit căruia "cei care doresc mai mult realizează mai mult".

"Eu cred că din cele cinci scenarii, pe care le enumăr: 'continuăm pe acelaşi drum', deci mergem pe Tratatul de la Lisabona, al doilea este 'accent exclusiv pe piaţa unică', ceea ce înseamnă golirea UE de orice conţinut (...) al treilea 'cei care doresc mai mult realizează mai mult', foarte posibil, al patrulea 'mai puţin, dar mai eficient', nu se poate, Uniunea nu poate fi foarte eficientă prin natura ei, dar merge înainte ca un elefant pe care nu-l poţi opri şi merge în baza Tratatului de la Lisabona în care poţi să faci şi mai mult dacă vrei. Şi, cel de-al cincilea scenariu 'mult mai mult împreună', asta înseamnă Uniunea Statelor Europene. Să ai un singur ministru de Externe, să ai un Guvern cu decizie pentru toate ţările, să ai salariu unic, să ai impozite unice, deci ăsta e viitorul la care trebuie să visăm", a declarat Traian Băsescu, duminică seară, la România Tv, comentând discursul recent al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, cu privire la viitorul Uniunii Europene.

Citește și: A inceput caderea lui Dragnea. Va reusi sa pastreze puterea in PSD?

Preşedintele PMP a adăugat că, în opinia sa, se va merge pe "scenariul trei (...) 'cei care doresc mai mult realizează mai mult".

"Aici, toţi mincinoşii din politică spun: iată Europa cu două viteze, noi nu vrem Europa cu două viteze. Păi, măi fraţilor, dacă nu vreţi Europa cu două viteze, de ce nu e bătălia la noi să intrăm în zona euro ? Pentru că ăsta este criteriul, statele euro şi non-euro. De ce ne facem că nu ştim că e în mâna noastră dacă intrăm în nucleul dur, în zona euro, sau rămânem în afară, la periferie. De ce acest criteriu ? Pentru că, spre exemplu, de multe ori, statele euro sunt blocate de poziţia statelor non-euro, Polonia, România, care au număr mare de voturi, şi toţi ceilalţi, care vin după noi. Sunt 12 state non-euro, se aşează în spatele Poloniei şi României şi blochează evoluţii. Ori statele euro spun: aveţi obligaţia în Tratat să intraţi în zona euro. De ce nu cereţi să intraţi, de ce nu îndepliniţi criteriile de la Maastrticht? Uite, România le-ar îndeplini. Cu bugetul de anul acesta ieşim din criterii prin grija domnului Dragnea şi a domnului Grindeanu. Oare de ce nu ne propunem să ne respectăm termenul stabilit în timpul meu, la 1 ianuarie 2019 să fim în zona euro?", a declarat Băsescu.

Citește și: ASTA e legătura dintre o mâncare sănătoasă și persoanele care se trezesc mai devreme / STUDIU

Preşedintele PMP a adăugat că nu ştie dacă preşedintele Klaus Iohannis va vrea sau nu să convoace consultări pe tema europeană.

"Cel mai important lucru este, însă, Guvernul să-i pună la dispoziţie o poziţie a României. Eu dacă aş fi, primul lucru pe care l-aş face, acum, la Roma, când se va desfăşura summit-ul aniversar de 60 de ani de la începutul Uniunii Europene (aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma - n.r.) (...) eu aş anunţa că România optează pentru scenariul trei şi că va intra în zona euro la 1 ianuarie 2019. Deci, a te atârna de naţionalismul băieţilor de la Vişegrad este o mare greşeală", a mai declarat Traian Băsescu.

Citește și: STUDIU Oamenii grași au asociate 11 tipuri de CANCER

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susţinut miercuri un discurs în care a descris cinci opţiuni posibile privind reforma proiectului european post-Brexit, care merg de la limitarea acestuia la piaţa unică europeană şi până la opţiunea care ar corespunde unei Europe federaliste, el cerându-le celor 27 de lideri europeni să dea dovadă de "unitate şi de leadership", au transmis AFP şi EFE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.