Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România, țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din UE, 96% în 2016

agerpres
bloc apartamente

România este pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al procentajului populației care trăiește în locuințe proprietate personală, 96% în 2016, cu mult peste media din UE, de 69,3%, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Anul trecut, în fiecare stat membru al UE erau mai mulți proprietari de locuințe decât chiriași. Cel mai ridicat procentaj de cetățeni care trăiesc în locuințe proprietate personală se înregistra în 2016 în România (96%), Lituania (90,3%), Croația (90,1%), Slovacia (89,5%) și Ungaria (86,3%), iar cel mai redus în Germania (51,7%), Austria (55%), Danemarca (62%), Marea Britanie (63,4%), Franța (64,9%) și Suedia (65,2%), anunță Agerpres.

Citește și: Secretar de stat: România are stocate pentru iarnă mai multe gaze decât necesarul estimat

Doar 4% dintre locuitorii României aveau anul trecut statut de chiriași, mult sub media din UE, de 30,7%. Comparativ, 48,3% dintre germani și 45% dintre austrieci erau chiriași.

În 2016, mai mult de jumătate din populația UE (57,5%) locuia în case și 41,8% în apartamente.

În majoritatea statelor membre, cea mai mare parte a populației locuia anul trecut în case, cel mai ridicat procentaj fiind consemnat în Irlanda (92,5% în 2015), Marea Britanie (84,8%), Croația (79,8%), Belgia (77,7%) și Olanda (76,2%). În zece țări membre, apartamentele erau principalul tip de locuință, în special în Spania și Letonia (în ambele 66,1% din populație trăia în apartamente în 2016), Estonia (62%), Lituania (58,2%), Germania și Grecia (ambele cu 57,1%).

În România, 63,7% din populație locuia anul trecut în case, în timp ce 36,3% erau în apartamente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.