Premium
Ziarul Financiar:
În 1996-2000 România avea un PIB anual de aproximativ 40 de miliarde de dolari/euro, cu exporturi anuale de 8-10 miliarde de dolari/euro. Din 1996, odată cu schimbarea puterii, au început să intre timid investiţiile străine prin procesele de privatizare, iar acceptul informal de aderare a României la Uniunea Europeană de la Copenhaga din 1999-2000 a dus la accelerarea acestor investiţii străine până în 2008. Într-un deceniu, România a crescut de patru ori la nivelul PIB-ului şi de cinci - şase ori la nivelul exporturilor. Dar şi cu datorii externe, stat şi privat, de aproape 100 de miliarde de euro.
Modelul de creştere economică a fost: deschiderea economiei pentru multinaţionale, forţă de muncă ieftină şi bine pregătită, deschiderea pieţelor de consum, deschiderea sistemului bancar, liberalizarea contului de capital, ceea ce a atras miliarde de euro în România, scăderea inflaţiei şi a dobânzilor, stabilitatea preţurilor, privatizarea utilităţilor, liberalizarea treptată a preţurilor administrate etc.
Cu investiţii străine de aproape 70 mld. euro, România a înregistrat o creştere economică accelerată până în 2008, ceea ce a atras noi locuri de muncă mai bine plătite în multinaţionale, apoi creşteri salariale în celelalte companii şi mai ales majorări salariale la stat.
După 1990, România s-a trezit fără bani şi fără valută, cu acces închis pe pieţele financiare internaţionale şi de aceea au urmat două decenii în care cuvântul de ordine a fost: avem nevoie de banii investitorilor străini, de banii băncilor străine, de banii instituţiilor internaţionale - FMI, Banca Mondială, BERD, BEI. Acest model a funcţionat până în criză şi chiar în timpul ei, dacă ne referim la faptul că FMI şi Banca Mondială au salvat România şi sistemul bancar cu un împrumut peste noapte de aproape 20 mld. euro.
Problema este că acest model începe să se epuizeze, iar datele arată acest lucru: investiţiile străine s-au redus considerabil, multinaţionalele care s-au instalat pe piaţă încep să-şi repatrieze banii investiţi fie prin dividende, fie prin rambursarea împrumuturilor către firma-mamă (creditele intragrup), băncile străine au dat înapoi 13 mld. euro către băncile-mamă în opt ani (Document BNR: Băncile străine au retras 13 mld. euro din România. Finanţarea băncilor străine de la centru a fost înlocuită cu banii românilor economisiţi în criză), adică din decembrie 2008, aceste linii de finanţare externe fiind înlocuite cu banii românilor, atraşi prin depozite bancare.
Creditele pe termen lung au scăzut. Salariile mici şi forţa de muncă bine calificată, atuuri ale anilor ‘90 şi 2000, au fost înlocuite cu salarii mai mari şi forţă de muncă mai slab calificată, ceea ce începe să-i nemulţumească pe investitori. Mai mult decât atât, forţa de muncă a României s-a epuizat, odată ce 3-4 milioane de români muncesc în afară, punându-se în discuţie necesitatea de a importa forţă de muncă din altă parte.
Creditele corporate cu scadenţa mai mare de 5 ani, mai puţine decât în 2011. România are nevoie de un nou Pact Viena pentru creditele de investiţii pe termen lung acordate de bănci
În aceste condiţii, alte investiţii străine nu vor mai veni, ci doar cele punctuale, care vizează extinderea unor operaţiuni actuale ale unor companii deja prezente pe piaţa românească, în cel mai bun caz. Consolidarea pieţelor este cuvântul de ordine în multinaţionale. Aceasta este situaţia.
Din păcate, România nu are alt model de creştere economică pentru că nu şi l-a construit în anii de boom şi nici de criză. Având finanţare fie de la FMI, fie de la băncile străine - pe care le-au strâns cu uşa în criză să cumpere titluri de stat şi să finanţeze cheltuielile guvernului -, cei aflaţi la putere nu s-au gândit să construiască altceva.
Hotnews:
Tabăra pro-UE nu și-a dorit niciun moment ca migrația să devină subiectul principal al campaniei pentru referendumul la care britanicii vor vota joi dacă Regatul Unit rămâne sau nu în Uniunea Europeană. Dar cu numărul anual al imigranților la cel mai înalt nivel din ultimele decenii, cu zone din Londra unde mirosurile și sunetele îți sugerează că ești oriunde altundeva dar nu în capitala Marii Britanii, inevitabilul s-a produs...
- Susținătorii Brexit afirmă că imigranții cetățeni UE care deja muncesc legal în Marea Britanie vor avea dreptul să rămână în continuare. În eventualitatea unui Brexit, statutul lor legal urmează să fie stabilit în perioada negocierilor de ieșire din UE care nu se vor finaliza mai devreme de 2019-2020.
-Din 2014 există o lege care permite autorităților britanice să-i expulzeze pe imigranții (inclusiv români) care nu și-au găsit un loc de muncă după 6 luni de căutări active, dar această regulă nu a fost strict implementată până acum. Este așadar probabil ca după un Brexit implementarea acestei reguli să fie mai severă, mai ales că trei sferturi dintre cetățenii europeni care lucrează în Marea Britanie nu îndeplinesc condițiile actuale necesare pentru obținerea unei vize de către muncitorii non-UE (conform Oxford Migration Observatory).
-În eventualitatea unui Brexit, britanicii ar putea introduce un sistem de puncte, similar celui existent în Australia, pentru imigranții cetățeni UE. Criteriile de acceptare pe piața forței de muncă din Marea Britanie se vor baza pe aptitudinile profesionale și pe capacitatea de a vorbi limba engleză. Detaliile referitoare la acest sistem de puncte nu sunt încă foarte clare.
-Deja anterior unui posibil Brexit, premierul David Cameron a obținut ca alocațiile copiilor imigranților să fie indexate la nivelul țării în care aceștia locuiesc. Aceste alocații foarte probabil vor fi anulate în eventualitatea unui Brexit dacă țara de rezidență a copiilor nu este Anglia.
-Nu este clar dacă taxele la facultățile din Anglia, care sunt o destinație preferată a românilor care vor să studieze în afară, vor fi crescute pentru cetățenii UE ulterior Brexitului. În prezent, cetățenii non-UE care studiază în Anglia plătesc aproape dublu față de studenții UE. Este foarte posibil ca după un Brexit studenții români să nu mai poată accesa împrumuturi din partea statului britanic.
-Nu este clar cum va fi afectat dreptul la liberă circulație în eventualitatea Brexitului. Dacă va fi urmat modelul Norvegiei, atunci libera circulație nu va fi afectată.
