Cinematografia românească este prezentă în perioada 1-3 septembrie la Roma, în celebrul parc Villa Borghese, cu proiecţii de filme în premieră, în cadrul ultimei etape a Romania Film Festival ediţia 2016, se arată într-un comunicat remis Agerpres.
Evenimentul, care este parte integrantă a ''EFFETTO NOTTE'', manifestaţie desfăşurată anual pe perioada verii la 'Casa del Cinema' din parcul Villa Borghese, include proiecţia a şapte filme (trei lungmetraje, trei documentare şi un scurtmetraj), expoziţie fotografică marca AGERPRES, dezbateri cu regizori şi producători romani şi o întâlnire cu Fabio Barone, deţinătorul italian al recordului mondial de viteză pe Transfăgărăşan la bordul bolidului Ferrari 458 Italia. Festivalul îşi propune să scoată în evidenţă legături simbolice şi spirituale între Italia şi România.
Iniţiativa organizării evenimentului aparţine Asociaţiei româno-italiene ProCultura - RoArte şi beneficiază de susţinerea mai multor instituţii din ambele ţări: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului de Externe român, Ambasada României în Italia, Primăria Romei, Accademia di Romania, Regiunea Lazio, Universitatea Roma Tre, Universitatea din Napoli "L'Orientale'.
Festivalul va debuta cu proiecţia, pentru prima dată, a documentarului ''România, drumul de la patimi la lumină'', realizat de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, unul din partenerii media ai Festivalului. Filmul va fi prezentat de directorul general al agenţiei, Alexandru Giboi. Filmul este dedicat românilor care trăiesc departe de patrie şi italienilor îndrăgostiţi de tradiţiile româneşti.
Va fi inaugurată o expoziţie de fotografii din Arhiva istorică AGERPRES, cu imagini inedite din Bucureştiul interbelic dar şi de după război, printre care fotografii ale Mariei Tănase cântând pe front în faţa soldaţilor (1942), fotografii ale lui Constantin Tănase susţinând un scheci pentru soldaţii români de pe frontul de răsărit (1942) sau imagini de la Revoluţia din 1989. Multe dintre fotografii sunt publicate pentru prima dată.
Festivalul aduce un omagiu sculptorului Constantin Brâncuşi, la 140 de ani de la naştere. Aniversarea e marcată prin imaginea aleasa pentru afişul oficial - reprezentând "Coloana infinitului" şi prin proiecţia, la 2 septembrie, a două filme despre viaţa artistului. Documentarul ''Constantin Brâncuşi - Coloana sau Lecţia despre infinit'' al regizorului Laurenţiu Damian, fiind urmat de lungmetrajul ''Brâncuşi din eternitate'', regia Adrian Popovici. La proiecţie vor fi prezenţi regizorul Adrian Popovici şi producătoarea Cornelia Palos.
În cadrul evenimentului are loc debutul regizoral al artistei românce Kristina Cepraga, prin proiecţia scurtmetrajului său, ''Tamara Echelon'', din distribuţie fac parte nume importante din cinematografia românească: Camelia Zorlescu , Carmen Tănase si Dan Condurache. Kristina Cepraga, una din invitatele speciale ale serii, întruchipează cel mai bine amprenta romano-italiană a evenimentului: lansată în Peninsulă ca actriţă, s-a reîntors în România pentru a filma prima sa peliculă în calitate de regizor.
La 3 septembrie, organizatorii Festivalului au pregătit o surpriză pentru fanii recordurilor de viteză în peisaje montane extraordinare, fiind proiectat documentarul ''Ultima provocare'', realizat de Sante Paolacci despre Fabio Barone, care, în 2015, a intrat în Cartea Recordurilor după ce a traversat Transfăgărăşanul la volanul unei maşini Ferrari 458 Italia în 9'13'442. Publicul va putea interacţiona cu regizorul documentarului, Sante Paolacci, dar şi cu Fabio Barone.
În aceeaşi seară, fanii noului val cinematografic românesc vor avea ocazia de a vedea filmele a doi din cei mai premiaţi regizori români. Este vorba despre ''LOVERBOY'' al lui Cătălin Mitulescu şi ''AFERIM!'', de Radu Jude, ambele pelicule fiind prezentate pentru prima oară publicului italian. Filmele prezentate vor fi proiectate în limba română cu subtitrare.AGERPRES
România Film Festival la Roma, în celebrul parc Villa Borghese
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

26
Artemis 2: Ziua de joi este hotărâtoare pentru succesul misiunii spre Lună
26

8
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): Simulările sunt o radiografie de moment; ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului
8

11
USAMV şi The Donkey Sanctuary, într-un parteneriat dedicat medicinei măgarului
11

33
O inscripție greacă misterioasă ar putea dezvălui existența unui templu pierdut sub Marea Moschee
33

8
Rockerul Bruce Springsteen își începe turneul politic la Minneapolis
8

31
Care sunt cele mai politicoase țări din lume? Europa domină clasamentul global
31

24
Lindsey Buckingham, chitaristul trupei Fleetwood Mac, atacat de o femeie cu o substanță necunoscută
24

19
Preşedintele României acordă Înaltul Patronaj pentru Bucharest Design Festival 2026 - "Îmi doresc să susţin iniţiativele care promovează talentul românesc şi care contribuie la vizibilitatea internaţională a României"
19

20
Scriitorul Viorel Boldiş vrea să meargă la copiii din sate cu furgonul ''BiblioTheCar-ul''
20

82
Donald Trump a aplaudat survolul improvizat a două elicoptere deasupra conacului lui Kid Rock: „Sunt sigur că s-au distrat bine”
82

49
Artemis 2: Probleme de comunicaţii pentru echipajul misiunii imediat după lansare
49

13
Papa Leon al XIV-lea conduce ceremonia religioasă din Joia Mare
13

16
Misiunea Artemis II în jurul Lunii - Ce se va întâmpla în următoarele 10 zile?
16
















Comentează