România și Ungaria au viziuni diferite față de parcursul Republicii Moldova în Uniunea Europeană

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 18-02-2019

Actualizat: 18-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleșcanu a declarat, luni, la Bruxelles, că România și Ungaria nu au „poziții identice” cu privire la Republica Moldova, precizând că țara noastră nu o să renunțe „la tot ce a investit”, cum ar fi ridicarea vizelor pentru cetățenii din Republica Moldova, informează Mediafax.

Citește și: Franța și Spania condamnă atitudinea guvernului lui Maduro, după ce o echipă de diplomați europeni a fost expulzată din Venezuela

Meleșcanu a fost întrebat, într-o conferință de presă la Bruxelles, care este poziția României cu privire la declarațiile omologului ungar, Péter Szijjártó, făcute săptămâna trecută, într-o vizită la Chișinău, despre modul în care UE se raportează sau critică Republica Moldova.

„Nu putem spune că avem poziții identice, noi și Ungaria, pe tema Republicii Moldova. Există însă un punct în care opiniile nostre se întâlnesc: UE a investit foarte mulți bani și foarte multe acțiuni politice - cum ar fi Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu UE și ridicarea vizelor pentru cetățenii din Republica Moldova. Poziția noastră este că, la ora actuală, ar fi o greșeală să renunțăm la tot ce am investit, în loc să așteptăm rezultatul alegerilor, iar în cazul în care vom avea un guvern pro-european, UE să-și continue activitățile de sprijin. Domnul Szjiarto a mers, în esență, pe idea că este nevoie ca R Moldova să se bucure în continuare de sprijin din partea UE. Trebuie să recunsoc că și noi avem aceeași viziune”, a afirmat Teodor Meleșcanu. Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a participat, luni, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, de la Bruxelles.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri