Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Romania ia un imprumut de 750 de milioane de euro pentru sprijin bugetar

bank
Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, conducerea BM a discutat și o Strategie de Parteneriat cu Țara (CPS) pentru România în perioada 2014 — 2017, noua strategie fiind cadrul de cooperare dintre bancă și Guvernul României în următorii patru ani. Sprijinul de 750 de milioane de euro reprezintă prima operațiune dintr-o serie de împrumuturi incluse în noua CPS 2014 — 2017. Împrumutul are maturitate de 18 ani și o perioadă de grație de 17,5 ani. Seria de împrumuturi a BM sprijină măsurile esențiale de reformă pentru consolidarea managementului datoriilor publice, creșterea calității cheltuielilor publice și îmbunătățirea performanței întreprinderilor de stat și a funcționării piețelor de capital, imobiliară și a energiei, toate acestea fiind esențiale pentru dezvoltarea sectorului privat. Seria DPL se bazează pe împrumuturile anterioare pentru sprijin bugetar acordate României și vine în completarea programelor în curs de desfășurare cu Uniunea Europeană (UE) și cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Potrivit BM, noua strategie susține convergența României către nivelul de venit din UE, punând accentul pe îmbunătățirea condițiilor de trai ale celor mai săraci 40% din populație, asigurându-se în același timp egalitatea între sexe. Strategia se axează pe trei piloni principali: crearea unui guvern modern de secol 21, susținerea creșterii economice și crearea de locuri de muncă, și creșterea nivelului de incluziune socială. CPS este rezultatul consultărilor extinse cu o mulțime de actori interesați reprezentând Guvernul, Comisia Europeană și instituțiile internaționale, sectorul privat, mediul academic, grupuri de experți, societatea civilă, și reprezentanți ai unor autorități publice locale și ai unor locuitori din România. 'România și Grupul Banca Mondială dezvoltă un parteneriat deja solid și fructuos', a afirmat directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală și Țările Baltice, Mamta Murthi. La rândul său, ministrul delegat pentru Buget și guvernator pentru România al Grupului Banca Mondială, Liviu Voinea, a apreciat că România este în prezent mai bine pregătită decât în 2008 să absoarbă volatilitățile regionale și mondiale, iar stabilitatea sa macroeconomică permite atingerea obiectivului de creștere economică de peste 3,5% pe termen mediu. "În același timp, asigurarea convergenței cu Uniunea Europeană necesită investiții în infrastructură, îmbunătățirea utilizării fondurilor europene și sprijinirea sectorului privat. Acestea sunt provocări pe care le recunoaștem și sperăm că asistența financiară și tehnică din partea Grupului Banca Mondială să contribuie la atingerea acestor obiective', a spus Voinea. Conform noii strategii, BM va acorda împrumuturi și va furniza servicii de asistență tehnică. Divizia Băncii pentru sectorul privat, IFC, va colabora cu intermediarii financiari pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii, pentru a furniza împrumuturi pentru populația sub-deservită și cofinanțare pentru programe ale UE dacă este cazul. IFC va ajuta la creșterea competitivității României în producția de bunuri primare, procesarea alimentelor și băuturilor și comerțul cu amănuntul și va veni în completarea activităților BM în domenii ca infrastructura, inclusiv prin parteneriate public-privat cu accent pe eficiență energetică, inovație și noi tehnologii, în special pentru exportatori. MIGA, inactivă în România din 2004, dorește în prezent să furnizeze garanții pentru întreprinderile de stat cheie din sectorul energetic pentru a susține extinderea interconexiunilor lor locale și regionale. "Preocuparea noastră pentru următorul orizont de timp este ca România să își continue tendința de creștere economică și implementarea reformelor structurale. Salutăm decizia Băncii Mondiale de a sprijini acest deziderat, inclusiv prin noul parteneriat de țară, ale cărui obiective reflectă și dorința noastră de a oferi mediului de afaceri predictibilitate și un sector public mai eficient. De-a lungul timpului, România a dezvoltat un parteneriat solid cu Banca Mondială, care a permis intervenții în diverse sectoare ale economiei și sperăm ca în viitor să contribuie la implementarea unui pachet de reforme structurale, inclusiv în domeniul finanțelor publice. Știu că mediul de afaceri așteaptă măsuri prin care să dovedim că înțelegem sistemul fiscal ca pe o pârghie de creștere și de dezvoltare economică, nu doar ca pe un instrument care aduce venituri la buget. Politicile fiscale pe care le voi aplica vor duce la realizarea unui sistem fiscal, mai eficient, mai predictibil și mai transparent', a declarat ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu. Directorul de țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria, Elisabetta Capannelli, s-a declarat optimistă în privința viitorului României. "Sunt optimistă în ceea ce privește viitorul României și, dacă procesul de reformă este aprofundat și susținut, sunt convinsă că o convergență cu venitul mediu la nivelul Uniunii Europene va reveni la un ritm similar cu cel anterior crizei economice și va aduce beneficii tuturor cetățenilor României', a spus Capannelli. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.