Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România în corzi. Refugiați, închisori C.I.A., Schengen

inchisori CIA

Coincidență sau nu (dar mai degrabă nu), în aceste zile, la puțin timp după votul împotrivă dat de România în Consiliul J.A.I. cotelor obligatorii de refugiați, membri ai Comisiei LIBE a P.E. se află în România într-o misiune ce vizează ancheta mai amplă privind închisorile CIA pe teritoriul european.

Investigația se derulează de câțiva ani, atât la Washington, cât și la Bruxelles. În cazul României, e vorba de centre de detenție clandestine (dar, ironic, cu aprobarea statului român) ale CIA, în care suspecți de terorism au fost aduși și torturați. Presupusele centre ar fi primit un fel de acord tacit de la instituțiile din România, în vremea în care Ion Iliescu era președinte.

Până acum, statul român a respins oficial orice legătură cu asemenea locații secrete de tortură. Iliescu a făcut câteva declarații neinspirate pentru un cotidian german în 2015, din care reieșea că ar fi dat aprobare pentru înființarea unor centre, fără să știe despre acțiunile desfășurate de agenții CIA îndărătul zidurilor. Fostul său consilier, Ioan Talpeș, confirmă pentru același cotidian zisele ex-președintelui, stârnind o furtună în mediile diplomatice internaționale.

Nu mai departe decât ieri, Angela Merkel, la o reuniune a PPE, a criticat aspru țările est-europene pentru atitudinea pe care au avut-o în criza refugiaților, altfel, departe de a se fi sfârșit. Cancelarul german a fost foarte direct: "Refuzul de a primi refugiaţi, în principiu, este - scuzaţi-mă că o spun atât de franc - un pericol pentru Europa".

Nu e niciun dubiu că România se află ”sub lupa” cancelariilor occidentale. Subliminal, mesajul e străveziu – ”Nu vreți să primiți adepți ai lui Mahommed pe teritoriul vostru, decât dacă sunt aduși în lanțuri de C.I.A. și torturați”. Și, ca lucrurile să fie și mai clare, decizia privind aderarea la spațiul Schengen, a fost scoasă de pe agenda J.A.I., la ultima reuniune din această săptămână, pentru că România ar fi riscat un vot negativ cel puțin din partea unei coaliții Franța-Germania-Olanda.

Al doilea vot împotriva cotelor obligatorii de refugiați, alături de Cehia, Ungaria și Slovacia, ne va costa mai mult decât face, mai ales că decizia finală, luată prin largă majoritate, ni se aplică și nouă. Ceea ce vedem zilele acestea seamănă a represalii, dar s-ar putea să nu fi văzut destul.

Spre deosebire de cele trei țări din grupul de la Vișegrad, care, fie vorba între noi, și-au cam văzut sacii în căruță din punct de vedere al atingerii obiectivelor în plan european (ele sunt membre Schengen), România nu stă deloc pe roze. Permanent restantă la absorbția de fonduri europene, încă afectată de scandaluri de corupție, cu o clasă politică care refuză în acțiune MCV (de pildă, atunci când împiedică procurorii să ancheteze parlamentari), țara noastră are toate șansele să devină oaia neagră, dar irecuperabilă a Uniunii.

Cu un curent eurosceptic în creștere, dar fără moneda Euro și fără libertate deplină de circulație, avem toate șansele să rămânem, pentru mult timp, în zona cenușie ce delimitează spațiul european de instabilul spațiu ex-sovietic. Adică, un fel de ”în Europa și nu prea”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.