România mai produce doar 10% din totalul medicamentelor în țară, restul sunt importuri

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-09-2021

Actualizat: 29-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Wall-Street.ro

Din totalul de 4,8 mld. euro, valoarea pieţei de medicamente în perioada august 2020-iulie 2021, doar 10% se produce la nivel local, restul fiind importuri, au arătat participanții la ZF Health & Pharma Summit 2021.

Piaţa totală de medicamente a ajuns la 4,8 mld. euro în perioada august 2020-iulie 2021, din datele Cegedim.

Sectorul farma are nevoie de o strategie clară pentru a se dezvolta, în condiţiile în care accesul la medicamente nu a crescut semnificativ în ultimii ani. Astfel, la un volum de medicamente care a stagnat, piaţa de medicamente a crescut în volum, ceea ce înseamnă că pacienţii cumpără medicamente mai scumpe. O altă direcţie pe care o aşteaptă industria farmaceutică vine din partea statului, care să susţină investiţiile în domeniu pentru a crea o piaţă atractivă, atât pentru producătorii locali, cât şi pentru cei internaţionali, informează Mediafax.

Acestea au fost câteva dintre concluziile evenimentului ZF Health & Pharma, la care au participat speakeri din acest sector.

„Trebuie gasită o soluţie la nivel de ţară pentru a recunoaşte capabilitatea industriei farma. Ar fi bine ca statul să aibă o direcţie strategică în industria farma. Avem o rezervă de capacitate de 40%. Antibiotice este deschisă la dezvoltarea portofoliului şi susţinerea sistemului sanitar românesc pe propriile capacităţi. Avem în discuţie un număr de 10 medicamente cu Ministerul Sănătăţii“, a declarat Ovidiu Băţaga, director executiv, planificare strategică şi managementul afacerilor, al producătorului de medicamente cu capital românesc Antibiotice din Iaşi.

El a mai spus că producătorul fructifică pieţele internaţionale, aproape jumătate din producţie se vinde în străinătate, a doua piaţă fiind Vietnam, după România.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri