Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România, paralizată de iadul alb: Trenuri şi curse aeriene, anulate din cauza vremii extreme

avion zapada

Vremea nefavorabilă a dus la anularea a 85 de trenuri şi 15 curse aeriene, potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis marţi AGERPRES

Cele mai afectate au fost regionalele CFR din sudul ţării. Este vorba de Constanţa, cu 36 de trenuri anulate, Craiova - cu 28 de trenuri anulate şi Bucureşti - cu 18 trenuri anulate, alte trei curse fiind anulate pe raza Regionalei CFR Galaţi.

Lovitură mare dată de Nike, după rezultatul imens reușit de Simona Halep: Ce performanță URIAȘĂ a obținut gigantul american

 

UPDATE

În cursul dimineţii de marţi, 12 curse aeriene au înregistrat întârzieri de până la 40 de minute pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni, generate de necesitsatea degivrării aeronavelor înainte de decolare şi/sau de handlingul la sol îngreunat de condiţiile meteo, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei. De asemenea, nicio cursă nu este anulată pe aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo.

”Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, conform programului de zbor”, informează compania.

Oficialii CNAB spun că pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru a se asigura operarea în condiţii de siguranţă.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de internet a companiei, www.bucharestairports.ro.

Dintre cele 15 curse aeriene anulate, opt erau din Bucureşti, şase din Craiova şi una din Sibiu. 

Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa a fost închis începând cu ora 6,30. 

"În judeţul Constanţa au fost închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea, Midia şi Mangalia. De asemenea, în judeţul Tulcea a fost închisă Bara Sulina. În judeţul Teleorman, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele - Nikopol şi Zimnicea - Svishtov au fost închise, din cauza vântului puternic", precizează sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.