Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România participă cu o echipă de peste 70 de persoane la exerciţiul de apărare cibernetică Cyber Coalition 2018 organizat de NATO

securitate cibernetica

România participă cu o echipă de peste 70 de persoane, coordonată de Ministerului Apărării Naţionale, la exerciţiul de apărare cibernetică Cyber Coalition 2018, organizat de NATO. Exerciţiul "are ca obiectiv principal instruirea şi testarea capacităţii Alianţei de a-şi apăra reţelele de calculatoare faţă de terţe provocări, atunci când se operează într-un domeniu deschis confruntărilor cibernetice", potrivit MApN.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de MApN, în perioada 26-30 noiembrie se desfăşoară Cyber Coalition 2018, cel mai important exerciţiu de apărare cibernetică organizat de NATO, având Centrul de coordonare în Tartu, Estonia.

"Exerciţiul este planificat de Comandamentul Aliat pentru Transformare, condus de Comitetul militar al NATO, şi are ca obiectiv principal instruirea şi testarea capacităţii Alianţei de a-şi apăra reţelele de calculatoare faţă de terţe provocări, atunci când se operează într-un domeniu deschis confruntărilor cibernetice", arată MApN.

La eveniment participă reprezentanţi din toate ţările membre ale Alianţei, atât din mediul militar, cât şi din cel privat şi academic. Exerciţiul este de tip distribuit, iar fiecare naţiune participă de pe teritoriul naţional, prin conectarea în mod securizat la reţeaua cibernetică pusă la dipoziţie de Ministerul Apărării din Estonia şi configurată pentru acest exerciţiu de către Centrul CyberInt al Serviciului Român de Informaţii.

România participă cu o echipă de peste 70 de persoane, coordonată de Ministerului Apărării Naţionale, care acţionează la Centrul de excelenţă pentru tehnologii avansate de securitate cibernetică din Academia Tehnică Militară din Bucureşti.

Echipa este formată din reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică) şi parteneri privaţi cu expertiză în domeniul securităţii cibernetice de la Avira, Bitdefender, Deloitte, Oracle, Provision, Safetech şi SecureWorks.

"Scopul exerciţiului este de a exersa proceduri şi măsuri de coordonare rapidă între experţii naţionali şi cei ai Alianţei, care îşi folosesc abilităţile de a gestiona o serie de scenarii a căror complexitate a crescut constant în ultimii ani. Utilizând un mediu virtual controlat, toţi participanţii au de parcurs scenarii care implică ameninţări complexe şi la care trebuie să ofere soluţii", mai arată MApN.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.