Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România participă la cea de-a XXXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte, cel mai important târg de carte din Italia

agerpres.ro
bookfest targ de carte

România participă cu un stand naţional sub deviza "Romania, il coraggio di fare letteratura/ România, curajul de a scrie literatură" la cea de-a XXXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte, cel mai important târg de carte din Italia şi unul dintre cele mai relevante la nivel european care va avea loc în perioada 19-23 mai, la Torino, conform news.ro.

Tema ediţiei din acest an este «Cuori selvaggi / Inimi nestăvilite». Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma organizează participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cu un stand naţional sub deviza «Romania, il coraggio di fare letteratura / România, curajul de a scrie literatură» menit să promoveze nu doar literatura română contemporană, ci şi lucrări ale autorilor români din domeniile filosofiei, istoriei, criticii literare etc., apărute în limba italiană în ultimii trei ani. În cadrul manifestărilor culturale româneşti de la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, volumele traduse şi publicate prin „Translation and Publication Support Programme“ al Institutului Cultural Român sau din iniţiativa directă a unor edituri italiene vor fi aduse în atenţia publicului prin prezentări de carte, comentarii şi discuţii cu cititorii la care vor participa atât autorii, cât şi editorii, traducătorii şi o serie de invitaţi reputaţi, critici şi istorici literari, filologi, istorici, filosofi, jurnalişti, cadre didactice universitare şi cercetători din domeniul ştiinţelor umaniste.

Situat în Pavilionul 1, B44–C43, al complexului expoziţional Lingotto Fiere, standul României cuprinde un perimetru destinat expunerii şi comercializării de carte şi un spaţiu unde vor avea loc prezentările de carte incluse în programul oficial al participării României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino.

Pe durata desfăşurării târgului de carte, standul României va găzdui evenimente menite să contribuie la promovarea culturii române, cu precădere a literaturii române contemporane, tradusă şi publicată în limba italiană, fiind totodată vizată extinderea şi consolidarea relaţiilor bilaterale româno–italiene în domeniile literaturii, traducerilor şi politicilor editoriale.

De asemenea, manifestările cuprinse în programul prezenţei culturii române la Salonul Internaţional de Carte de la Torino urmăresc stimularea interesului publicului larg şi al specialiştilor, editori şi traducători, pentru literatura română, stabilirea de contacte directe între scriitorii invitaţi şi responsabilii cu politicile editoriale ale editurilor italiene, menţinerea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine.

La manifestările culturale organizate la standul României, în Sala Violet şi în Sala Albastră din complexul expoziţional Lingotto Fiere, în cadrul programului participării româneşti la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, vor participa invitaţi români şi italieni reprezentativi pentru profilul manifestării, scriitori, traducători, editori, filologi, critici literari, istorici, filosofi, jurnalişti, reprezentanţi ai unor edituri italiene: Roberto Alessandrini, Cesare Alzati, Magda Arhip, Mauro Barindi, Ricardo Cavallero, Mircea Cărtărescu, Dan Octavian Cepraga, Andrea Cortellessa, Federico Donatiello, Marco Dotti, Celestina Fanella, Ida Garzonio, Ilaria Gaspari, Krystyna Jaworska, Massimo Maurizio, Roberto Merlo, Adrian Niculescu, Silvia Panichi, Cătălin Pavel, Ioana Pârvulescu, Marta Petreu, Violeta Popescu, Mattia Luigi Pozzi, Radu Sergiu Ruba, Vanni Santoni, Roberto Scagno, Adriana Senatore, Cristina Stănescu, Victor Ieronim Stoichiţă, Irina Ţurcanu, Alina Monica Ţurlea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.