Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România se apropie de scenariul catastrofal al Italiei! Pacienții la ATI sunt deja selectați: 'În curând şi capacitatea UPU va fi depăşită'

Facebook
medic doctor spital

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti precizează, într-un comunicat emis, marţi, că admiterea pacienţilor în secţia de Terapie Intensivă s-a făcut până în acest moment în ordinea gravităţii, unitatea confruntându-se cu o lipsă de locuri la ATI.

"Într-adevăr, există problema admiterii pacienţilor în ATI, din lipsă de locuri, dar este o problemă generală în momentul de faţă, absolut toate spitalele întâmpinând această situaţie. Până în acest moment, admiterea pe secţia de terapie în Spitalul Judeţean din Ploieşti s-a făcut în ordinea gravităţii. Pentru pacienţii care nu au fost admişi în ATI din lipsă de locuri, s-a găsit soluţia consultării de către medicul de terapie intensivă şi medicul infecţionist, prescrierea şi administrarea tratamentului specific în UPU, ventilarea acestora în Urgenţă până la eliberarea unor locuri în secţia ATI", precizează sursa citată, informează Agerpres.

Potrivit comunicatului conducerii SJU, capacitatea de ventilare a Unităţii de Primiri Urgenţă (UPU) nu a fost încă depăşită, dar se apropie de limita maximă.

Citește și: Sălile de sport, un adevărat pericol! Medic infecționist de la Spitalul Carol Davila: 'Astfel de activități ar trebui limitate'

"Chiar dacă UPU a ajuns la capacitatea maximă de preluare şi medicii săi sunt epuizaţi, mulţi fiind pozitivi şi internaţi, până în acest moment s-a reuşit susţinerea pacienţilor care depăşesc capacitatea ATI, asigurându-le ventilaţie, medicaţie specifică şi urmărire. Totuşi, dacă acest ritm de creştere al prezentărilor continuă, preconizăm că în curând şi capacitatea UPU va fi depăşită", se mai arată în comunicatul SJU Ploieşti.

În ultima perioadă, cu mici excepţii, autorităţile prahovene raportează zilnic locurile ATI alocate pacienţilor COVID-19 ca fiind ocupate integral.

Conducerea SJU Ploieşti şi-a luat, luni, un "angajament ferm" privind reoperaţionalizarea, în cursul zilei de marţi, a unităţii mobile ATI aflată în incinta unităţii sanitare. Această unitate dispune de 12 paturi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.