România, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda, Regatul Unit și Statele Unite au semnat joi o Declarație pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, conform unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
„Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza de peste 200 de zile. Printre aceștia, se află și propriii noștri cetățeni. Soarta ostaticilor și a populației civile din Gaza, care sunt protejate prin dreptul internațional, este o preocupare internațională.
Subliniem că acordul propus pentru eliberarea ostaticilor ar aduce o încetare a focului imediată și prelungită în Gaza, care ar facilita o creștere a asistenței umanitare suplimentare necesare care va fi livrată în toată Gaza, și ar duce la încheierea credibilă a ostilităților. Locuitorii din Gaza vor putea să se întoarcă la casele și pământurile lor, cu pregătiri în prealabil pentru a li se asigura adăpost și provizii umanitare.
Susținem cu tărie actualele eforturi de mediere pentru a aduce acasă cetățenii noștri. Reiterăm apelul către Hamas să elibereze ostaticii și să punem capăt acestei crize, astfel încât să ne putem concentra cu toții pe eforturile noastre comune de a aduce pacea și stabilitatea în regiune”, conform Declarației.
Comentează