Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Romania si Israel vor colabora economic pentru dezvoltarea mai multor proiecte

C
În acest sens, ministrul Economiei, Constantin Niță, aflat în aceste zile în vizită în Israel, a avut întâlniri cu conducerile unor importante companii precum Shlomo Group, Israel Corp., Israel Electric Corporation, Israel Aerospace Industry, Elbit Systems și Maman Group. Au fost evidențiate posibilitățile de colaborare și dezvoltare a unor proiecte comune în diverse sectoare precum industria de apărare, aeronautică, energie, chimie, petrochimie, logistică, infrastructură și IT. Astfel, în cadrul întâlnirii cu conducerea Israel Electric Corporation s-a discutat despre dezvoltarea unor proiecte comune în domenii precum eficiența energetică și rețelele inteligente de transport a energiei electrice. De asemenea, ministrul Constantin Niță a prezentat reprezentanților companiei Israel Corp., unul dintre cele mai mari holdinguri din Israel, diverse oportunități de investiții în România în chimie, petrochimie, minerit și parcuri industriale de software. De asemenea, în cadrul întâlnirilor avute cu companiile israeliene din aeronautică și industria de apărare, respectiv Industrial Aerospace Industry și Elbit Systems, au fost analizate mai multe proiecte în care cele două țări pot colabora pentru dezvoltarea unor capacități de producție în cadrul unităților românești de profil precum Avioane Craiova, Aerostar Bacău, Romaero, Uzina Mecanică București și I.O.R. Alte posibilități de colaborare au fost identificate de ministrul român al Economiei în cadrul întâlnirilor avute cu conducerile companiilor Shlomo Group și Maman Group în domenii precum logistica aeroportuară și navală, existând un interes crescut din partea companiilor israeliene pentru preluarea și dezvoltarea unor astfel de operațiuni în România. În acest sens, au fost menționate Portul Constanța, Aeroportul Internațional Brașov și Șantierul Naval Mangalia. Marți, 24 iunie, ministrul Constantin Nită va participa la ședința comună de Guvern România — Israel. Ministrul Economiei efectuează o vizită în Israel, în perioada 20 — 24 iunie 2014. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.