Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România survolează Rusia: Un avion românesc face zboruri de observare în teritoriul rus

rusia romania

Inspectori din România şi Marea Britanie vor participa la zboruri de observare deasupra Rusiei în cadrul Tratatului 'Cer deschis', în timp ce experţi ruşi vor lua parte la zboruri deasupra Cehiei şi Slovaciei, a declarat Serghei Rijkov, şeful Centrului pentru reducerea riscului nuclear din cadrul Ministerului rus al Apărării, relatează agenţia rusă Sputnik, preluată de Xinhua.

Potrivit oficialului citat, aceste zboruri de observare reciproce au loc în cadrul eforturilor de dezvoltare a încrederii între Rusia şi NATO.

Citește și: A fost condamnată la 40 de ani de închisoare pentru că a pierdut o sarcină: Cum a fost salvată după 5 ani de detenție

'Zborurile de observare vor fi efectuate între 30 mai şi 4 iunie, de pe aerodromurile Pardubice din Cehia şi Malacky în Slovacia, având o rază maximă de acţiune de 800 şi respectiv 1.170 km', a spus Rijkov.

Experţii ruşi vor efectua zboruri cu un avion Antonov AN-30B, având colegi cehi şi slovaci alături de ei la bord, pentru a monitorizarea respectarea tratatului.

Citește și: BARBARIE în România! Câini băgați în lada frigorifică pentru a fi uciși / VIDEO

Marea Britanie şi România vor efectua zboruri de observare deasupra teritoriului rus într-un avion de observare românesc AN-30 până 3 iunie.

Zborurile se numără printre măsurile de dezvoltare a încrederii în conformitate cu Tratatul 'Cer deschis', care a fost semnat în martie 1992 şi a devenit unul dintre programele majore care a acţionat în acest sens în Europa după Războiul Rece, notează Xinhua. Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002 şi în prezent reuneşte 34 de state, printre care Rusia şi majoritatea statelor membre NATO, scrie agerpres.ro.

Citește și: Ea e topmodelul care și-a ucis iubitul milionar: De ce l-a împușcat / FOTO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.