Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România-Tunisia, 57 de ani de relații bilaterale

Tunisia

Relațiile diplomatice au fost stabilite în data de 16 decembrie 1963, astfel că în aceasta perioadă sărbătorim 57 de ani de la stabilirea relațiilor dintre cele două țări. Tunisia și-a deschis Ambasada la București în octombrie 1981, iar Ambasada României la Tunis este deschisă din octombrie 1967.

Relațiile tuniso-române, în mod tradițional bune și diversificate, sunt consolidate prin împărtășirea de către cele două țări a valorilor universale comune ale democrației, Statului de drept și respectării Drepturilor omului.

Tunisia a pus, cu succes, bazele unei democrații funcționale, atât prin adoptarea unei Constituții progresiste cât și prin organizarea de alegeri parlamentare și

prezidențiale libere și transparente în 2019.

Relațiile bilaterale au cunoscut o dinamizare prin stabilirea unui ritm constant al schimburilor de vizite și consultări periodice. În ultimii ani, s-au înregistrat numeroase vizite reciproce ale miniștrilor de afaceri externe din cele două țări, secretari de stat MAE, ministrului tunisian pentru Invățământul Superior precum și alți oficiali.

Cadrul juridic

Cadrul juridic care reglementează relațiile dintre cele două țări cuprinde mai multe domenii. De la aderarea României la UE în 2007, Acordul de asociere Tunisia/UE și Protocoalele aferente au constituit cadrul general pentru relațiile cu România.

Relațiile bilaterale sunt reglementate de un cadru juridic care cuprinde peste 50 de Acorduri, începând din 1963, dintre care le amintim

din 1963, dintre care le amintim

– un Acord de pe cele mai recente:cooperare economicã, ştiinţificã şi tehnicã (Bucureşti, 3 iunie 2008) ;

- un Memorandum de înțelegere „Mou” între cele două Ministere ale Afacerilor Externe (2016) ;

- un Program Executiv în domeniul sãnãtãţii şi al ştiinţelor medicale (2018);

- un Acord de Cooperare între Institutele Diplomatice (2018);

- un Acord de cooperare între UTICA (Uniunea Tunisianã a Industriei, Comerţului și Artizanatului) și Camera de Comerț și Industrie a României (2019) ;

- un Protocol de cooperare între Guvernul Tunisiei si Guvernul României, în domeniul protecţiei civile (2019).

In vederea consolidãrii relațiilor bilaterale, Ambasada Tunisiei la București îşi diversifică eforturile, în colaborare cu autoritățile române, pentru a organiza cea de-a 15-a sesiune a Comisiei Mixte tuniso-române.

 

Cooperarea economică și comercială

 

Schimburile comerciale. În urma aderării României la Uniunea Europeană, cadrul juridic al schimburilor comerciale dintre cele două țări este reglementat de Acordul de Asociere dintre Tunisia și UE.

• A fost înființată Camera de Comerț și Industrie tuniso-românã (octombrie 2009)

• România este al 13-lea partener comercial și al 11-lea furnizor pentru Tunisia, în timp ce țara noastră ocupă locul 58 printre clienții României și al 47-lea la furnizori 1.

 

 

Domeniile economiei și cel al cooperării dintre cele două țări sunt promițătoare şi pot fi dezvoltate şi mai mult, printr-un efort comun de identificare de noi produse.

Principalele produse exportate sunt: Îngrășăminte (66%), produse chimice anorganice (15%), încălțăminte, mașini și aparate electrice, îmbrăcăminte și accesorii pentru tricotaje etc.

Principalele produse importate: Cereale (32%), petrol și derivate (25%),

mașini şi aparate electrice (13%), articole din fontã, fier și oțel, lemn și articole din lemn, produse chimice anorganice, cazane, motoare și alte aparate mecanice etc.

 

Investiţiile

 

-          Investiţiile romaneşti în Tunisia: Potrivit datelor furnizate de Agentia de Promovare a Investitiilor strãine, existã 9 companii cu un capital de

 

41.581 milioane de DT şi 600 de locuri de munca create. Șase dintre aceste societăți operează în sectorul textilelor/îmbrăcămintei, una în industria farmaceutică și restul în sectorul materialelor de construcții.

-          Investițiile tunisiene în România sunt de ordinul a 25 milioane de euro, investiți în cadrul proiectului „ORADEA” în sectorul cablurilor auto (Câbleries Chakira) 2.

-          593 de companii din România dețin capital tunisian 3.

Turismul

Vitalitatea turismului este un alt indicator care reflectă redresarea economiei tunisiene. Conform estimărilor Ministerului Turismului tunisian, peste 25.424 de români au călătorit în Tunisia în perioada ianuarie - octombrie 2019, cu 14 zboruri săptămânale charter de pe mai multe aeroporturi românești, și doar 1.402 în aceeași perioadă a anului 2020, în condițiile pandemiei.

Cooperarea culturală, socială, științifică și tehnică

Ministerul Invățământului Superior și al Cercetării științifice din Tunisia și Ambasada României din Tunis au organizat, în perioada 18- 19 octombrie 2018, la Tunis, evenimentul „Campus România”. In acelaşi an a fost inaugurat și Centrul de limbă română la Institutul Bourguiba School, cu ocazia vizitei Ministrului român al Afacerilor Externe.

-          Aproximativ 900 de studenți tunisieni sunt înscriși în diferite universități românești, devenind astfel o tradiție între cele 2 țări.

-          In data de 1 decembrie 2020 s-a infiinţat Asociaţia Culturală tuniso-română reflectând integrarea cetățenilor români în cadrul societății.

-          La 27 octombrie 2020, în capitala Tunisiei a fost inaugurată Piațeta „Regina Maria a României”, ca recunoaștere a participarii sale remarcabile în istoria României.

 

Relațiile consulare

În România, sunt înregistraţi 1300 de Tunisieni rezidenți, dintre care 900 sunt studenți, în principal la Facultãţile de Medicină și Farmacie, în orașele Timișoara și Cluj-Napoca.

Comunitatea românească din Tunisia numãrã în jur de 300 de persoane, majoritatea fiind soții de Tunisieni.

În România, Tunisia este reprezentatã de doi Consuli Onorifici ai Tunisiei, la Timișoara și respectiv la Cluj (din 2019), iar reciproc, doi Consuli Onorifici reprezintă România, la Sfax și respectiv la Hamamet (2019).

Conștientă de potențialul enorm, pe care comunitățile noastre de afaceri l-ar putea exploata cu succes, Tunisia este pregătită să demareze un nou capitol de cooperare economică, care să deschidă noi orizonturi unui Parteneriat strategic câștigător pentru ambele părți, susceptibil de a promova investițiile antreprenoriale și schimburile comerciale.

În acest sens și pentru a consolida relațiile economice, Ambasada stabilește constant legături de cooperare cu instituțiile de resort pentru a identifica domeniile de interes comun și a stabili un plan de acțiune. De asemenea, vizăm intensificarea schimbului de vizite între oamenii de afaceri din cele două țări, relansarea Acordurilor existente și încheierea unora noi.

În acest context, Ambasada Tunisiei la București a organizat în 2019 urmãtoarele:

• O zi dedicată economiei la Iași, în data de 22 ianuarie, cu sprijinul Primăriei și a Camerei de Comerț;

• Un Forum economic la București, în aprilie 2019, coprezidat de către Secretarul de Stat pentru Diplomație Economică din Tunisia, dl. Hatem FERJANI, și Secretarul de Stat român pentru Mediul de Afaceri, d-na  Gabriela Mihaela VOICILĂ;

• O zi dedicată economiei la Cluj, în iunie 2019, în colaborare cu Consulul Onorific al Tunisiei în România.

Pe plan cultural, au fost organizate „Zilele Culturii Tunisiene” precum și alte activități, în colaborare cu Muzeul Satului, iar în luna martie 2019 a fost semnat şi Acordul de cooperare între Ambasadă și Muzeu.

În vederea consolidării cooperării bilaterale descentralizate, Ambasada a intensificat vizitele și contactele cu autoritățile locale din Iași, Timiș, Arad, Cluj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, în vederea analizãrii posibilităților de înfrățire a localităților românești cu orașe tunisiene și de reactivare a proiectelor de parteneriat mai vechi, precum și întâlniri cu reprezentanții universităților și cu Președinții Camerelor de Comerț şi Industrie din diferite orașe.

Consolidarea relațiilor parlamentare și reluarea vizitelor reciproce ale deputaților se numără de asemenea printre activitățile întreprinse de Ambasadă. În acest context, o delegație a Comisiei Parlamentare pentru Invățământ, Stiință, Tineret și Sport a efectuat o vizită in Tunisia, in cursul lunii martie 2020.

În februarie 2020, un Memorandum de înțelegere a fost semnat între Instanța Superioară Electorală din Tunisia și Autoritatea Electorală Permanentă din România în vederea unei cooperări în domeniu.

Ambasada Tunisiei la București își va continua eforturile pentru o și mai eficientă consolidare a relațiilor diplomatice bilaterale.

 

Articol scris de ES. D-na Ambasador al Tunisiei

Raja JHINAOUI BEN ALI

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.