Zeci de mii de militari venezueleni au fost desfăşuraţi vineri în apropierea frontierei cu Columbia, în timp ce Washingtonul ataca alţi presupuşi traficanţi de droguri în Caraibe, un nou episod în tensiunile dintre Statele Unite şi Venezuela, relatează AFP.
Pentru prima oară de la începutul lui septembrie şi de la desfăşurarea de nave americane de război în zonă, ultimul atac a lăsat supravieţuitori, potrivit presei americane.
Criza - care ameninţă să antreneze cele două ţări într-un război - provoacă de o parte şi de alta tulburări în aparatele de stat.
În Statele Unite, amiralul însărcinat cu supervizarea atacurilor şi-a anunţat joi retragerea în curând, după doar un an în acest post.
Iar în Venezuela, vicepreşedinta Delcy Rodriguez a negat informaţii de presă potrivit cărora negociază cu Washingtonul o îndepărtare de la putere a preşedintelui Nicoals Maduro.
De ceva timp se multiplică zgomotul bocancilor şi declaraţiile încrâncenate.
Statele venezuelene Tachira şi Amazonas au anunţat joi desfăşuraea unor patrule şi proceduri de control la punctele de trecerea frontierei cu Columbia.
În Tachira - unde se află principalele trei poduri care leagă cele două ţări -, armata s-a desfăşurat în jurul Podului Simon Bolivar, care leagă oraşele columbiene Cucuta şi Villa del Rosario de oraşul venezuelean San Antonio, a constatat AFP.
Potrivit comandantului Zonei Operaţionale de Apărare Integrată (ZODI) din Tachira, generalul Michell Valladares, au fost desfăşuraţi nu mai puţin de 17.000 de militari.
În statul Amazonas, care se învecinează cu Brazilia în sud, militari se organizau pentru a proteja ”întreprinderile strategice” şi ”servicile de bază”. Obiectivul este să asigure integrarea ”poporului în armată”, potrivit şefului zonei de apărare locală, generalul Lionel Sojo.
Criza se amplifică după ce Washingtonul a desfăşurat şapte nave de război în Caraibe şi una la Golful Mexicului, în cadrul unei operaţiuni prezentată ca menită să lupte împotriva traficului de droguri.
”RĂZBOI PSIHOLOGIC”
Donald Trump îl acuză pe preşedintele venezuelean de implicare directă în traficuri, acuzaţii pe care acesta le dezminte în mod oficial.
O arestare a lui Nicolas Maduro - inculpat de către justiţia americană - face obiectul unei prime în valoare de 50 de milioane de dolari.
Preşedintele american - care a anunţat săptămâna aceasta că a autorizat operaţiuni clandestine ale CIA pe teritoriul Venezuelei - a anunţat cel puţin cinci atacuri vizând vapoare ale unor presupuşi traficanţi de droguri de la începutul lui septembrrie, soldate cu cel puţin 27 de morţi.
O a şasea operaţiune a avut loc joi. Ea a lăsat ”pentru prima oară supravieţuitori” la bord, potrivit televiziunilor CBS, CNN şi NBC, care citează oficiali americani.
Pentagonul, contactat de AFP, nu a răspuns imediat.
Amiralul Alvin Holsey a anunţat pe X că urmează să plece din postul de la Comandamentul Forţelor Americane din America de Sud şi America Centrală (SOUTHCOM) la 12 decembrie şi să ”retragă din Marină, fără să ofere alte explicaţii, după ”peste 37 de ani” în armată.
El se alătură astfel unei lungi liste de oficiali militari americani înlăturaţi sau care au plecat de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie.
Declaraţii recente ale lui Donald Trump cu privire la operaţiuni CIA au scandalizat Caracasul, care a denunţat ”lovituri de stat urzite” de către principala agenţie americană de informaţii externe.
Însă ziarul american Miami Herald a dezvăluit joi, fără să citeze surse, că vicepreşedinta Delcy Rodriguez şi fratele acesteia, Jorge, negociază cu Washingtonul în vederea unei înlăturări a lui Nicolas Maduro, în schimbul rămânerii lor la putere.
Miami Herald susţine că Rodriguez negociază prin intermediul Qatarului, care a mediat deja schimburi de deţinuţi între cele două ţări.
”FAKE! Altă media care se alătură gropii de gunoi a războiului psihologic împotriva poporului venezuelean. Ei n-au nici etică şi nici morală şi favorizează exclusiv minciuna şi şantajul”, a reacţionat Rodriguez pe Telegram.
”Revoluţia bolivariană contează pe un înalt comandament militaro-politic unit în jurul voinţei poporului”, a adăugat ea, publicând o imagine în care apare împreună cu Maduro.
Luni, laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2025, Corina Machado, s-a declarat convinsă, într-un interviu acordat prin videoconferinţă AFP, că Nicolas Maduro va pleca ”cu sau fără negocieri”.
Comentează