România ucide albinele prin nepăsare, dar importă miere din străinătate (analiză Politico)

România nu a luat măsuri concrete pentru a stopa utilizarea insecticidelor care afectează albinele. Uniunea Europeană a restricţionat acum un deceniu pentru prima dată utilizarea neonicotinoidelor – insecticide folosite pentru tratarea seminţelor care însă omoară şi albinele,  scrie publicația Politico într-o analiză, pe care o redăm mai jos.

Într-una dintre capitalele producţiei de miere ale UE, guvernul României s-a bazat pe tratarea seminţelor pentru a-şi susţine exporturile profitabile, ceea ce ONG-urile şi apicultorii denunţă ca fiind o încălcare flagrantă şi de rutină a legilor UE, care pune în pericol una dintre cele mai vechi meserii, dăunând biodiversităţii, arată sursa citată. În timp ce Comisia Europeană a interzis pe deplin neonicotinoidele, sau neonicele, în 2018 – după ce îngrijorările cu privire la impactul lor asupra albinelor au dus la restricţii iniţiale în 2013 – Ministerul Agriculturii din România a ocolit în mod obişnuit interdicţia, recurgând la un mecanism de scutire din principala lege a UE privind pesticidele, conceput ca o măsură de ultimă instanţă pentru a salva o recoltă pe cale de dispariţie.

România continuă să ocolească restricţiile susţinând că neonicotinoidele sunt singurele mijloace eficiente de a proteja culturile de infestările devastatoare de insecte. Dar criticii spun că Guvernul ignoră alternativele existente şi acceptă toate cererile de derogare depuse de puternice grupuri agricole şi agrochimice. Într-un raport din 2017, trei ONG-uri UE şi Romapis, federaţia română a asociaţiilor de apicultori, au indicat România drept „campionul UE” al derogărilor privind neonicotinoidele şi au cerut Comisiei să înceteze „inacţiunea deliberată” şi să conteste „abuzurile” Bucureştiului, deoarece încalcă regulile prevăzute de legislaţia UE.

Dar, după cinci ani, nu a fost luată nicio acţiune semnificativă, deoarece, la nivelul UE, nimeni nu verifică cu adevărat. Problema este departe de a fi unică în România. Aproape fiecare ţară din UE foloseşte în mod obişnuit aceste aşa-numite autorizaţii de urgenţă pentru a folosi pesticidele interzise. Scutirile continue ale Franţei şi Belgiei contribuie la poziţia UE ca principal producător mondial de sfeclă de zahăr; Spania, campioana UE în pomicultură, le foloseşte pentru a permite fermierilor din culturi populare, cum ar fi pepenii sau căpşunile, să folosească 1,3-dicloropropen, un fungicid atât de toxic încât nu a primit niciodată aprobarea UE; iar ţări precum Danemarca le emit pentru a produce neonicotinoidele atât pentru exportul în UE, cât şi din afara UE. Cu toate acestea, situaţia este deosebit de dăunătoare pentru apicultorii români, deoarece neonicotinoidele au fost folosite pentru a cultiva câmpuri întinse de floarea soarelui şi porumb, toate culturile considerate foarte atractive pentru polenizatori. Utilizarea pesticidelor interzise, susţin apicultorii, serveşte doar intereselor unui număr mic de cultivatori puternici şi celor ale unui guvern care nu doreşte să renunţe la locul său de unul dintre giganţii exportatori de cereale din UE.

Situaţia dificilă a apicultorilor din România evidenţiază şi mai mult modul în care deficienţele flagrante ale abilităţilor Comisiei Europene de a-şi aplica propriile reguli şi de a înfrâna disponibilitatea deseori deschisă a ţărilor de a exploata lacunele de reglementare pot lăsa „fără dinţi“ regulile sale verzi. În interviurile cu autorităţile UE, ONG-uri şi apicultori şi fermieri români, Politico.eu a constatat că lipsa resurselor şi a puterii de reglementare – fie în cadrul unităţilor executive ale Comisiei, fie în cadrul agenţiei sale ştiinţifice principale, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) – au înrădăcinat această problemă. Comisia a respins cererile de interviu. În răspunsurile scrise la întrebările de la Politico, a recunoscut că EFSA nu are resurse suficiente pentru a „verifica sistematic” toate derogările şi a confirmat că, în România, derogările sunt „acordate la cerere”. Într-un audit din 2019, în România, a identificat, de asemenea, lipsa de personal şi de resurse ca fiind o „problemă gravă” care împiedică implementarea corectă a regulilor sale privind pesticidele.

Ministerul Agriculturii din România a refuzat, de asemenea, un interviu, dar, într-un răspuns scris, a spus că derogările anuale sunt necesare „pentru că nu există alternative”.

În toată România, practica utilizării derogărilor împinge apicultorii şi fermierii într-un parteneriat din ce în ce mai dezechilibrat, transformând legătura lor, cândva reciproc avantajoasă, într-o relaţie toxică.

Constantin Dobrescu, vicepreşedintele Romapis, a spus că folosirea continuă a neonicului joacă „un rol major” în ratele „dezastruoase” de pierderi de colonii cu care se confruntă apicultorii în fiecare an. „Când părăsesc [un site de hrană], apicultorii găsesc un covor de albine în locurile unde erau stupii”, a spus el. Potrivit cifrelor COLOSS, un grup internaţional de cercetare care monitorizează decesul albinelor, apicultorii din România şi-au pierdut 32,5 la sută din coloniile lor în perioada de iarnă 2020-2021, o cifră despre care Dobrescu a spus că este printre cele mai mari din Europa. „Dacă o fermă de vite ar pierde una din trei vaci, ar fi o tragedie”, a spus el. „Dar noi, apicultorii, ne obişnuim deja cu asta – ştim că în fiecare an va trebui să înlocuim coloniile de albine pierdute în anul precedent.”

Folosite în cea mai mare parte la tratarea seminţelor, neonicotinoidele sunt astăzi cel mai utilizat tip de insecticid agricol. Ele acţionează prin încărcarea ţesuturilor, nectarului şi polenului unei plante cu toxine care ucid insectele, făcându-le extrem de eficiente în uciderea dăunătorilor nedoriţi - dar şi a altor insecte, cum ar fi albinele, fluturii şi alţi polenizatori sălbatici. Interdicţia la nivelul UE a venit după ce studiile au arătat că neonicotinoidele dăunează sistemului nervos al albinelor, provocând paralizie şi moarte şi afectând abilităţile lor vitale de zbor şi navigaţie. Alte studii arată, de asemenea, că reduc fertilitatea şi eficienţa polenizării şi le leagă de declinul global al polenizatorilor. Alina Creţu, director executiv al Asociaţiei Cultivatorilor de Porumb din România (APPR), a spus că nu există nicio cale de a ocoli derogările pe care le solicită anual, în special pentru recoltele de floarea soarelui şi porumb. „Nu există alternative, de aceea avem nevoie de o derogare. În măsura în care nu există alternative, este o urgenţă”, a spus ea. Creţu a spus că niciunul dintre apicultorii cu care au lucrat nu s-a plâns vreodată. Dar mulţi apicultori nu prea au de ales, deoarece câmpurile de monocultură continuă să înghită zone mai mari de pământ.

Cristian Trancioveanu, apicultor de meserie, a spus că stupii lui cad într-o linişte ciudată după fiecare sezon de vară, deoarece albinele sale mor sau nu se întorc acasă. Stupina lui de 60 de colonii este situată în Popeşti-Leordeni, un orăşel blocat între extinderea urbană a Bucureştiului şi terenurile agricole. Într-un interviu, apicultorul în vârstă de 38 de ani a spus că pune deoparte bani în fiecare an pentru a-şi repopula stupii, pentru a compensa moartea masivă obişnuită. „Ştiu deja la ce să mă aştept anul acesta. Va fi dezastruos”, a spus el. În timpul celui mai dramatic episod în urmă cu aproximativ cinci ani, el a spus că ar putea „strânge numărul rămas de albine într-o singură mână”. În întreaga UE, repopularea coloniilor a absorbit de ani de zile cea de-a treia cea mai mare parte din programele apicole naţionale ale UE. În România, reprezintă cea mai mare cheltuială unică.

România a ajuns să importe miere

România importă anual între 3.000 şi 6.000 tone de miere, adică aproape 30 - 35% din consumul intern, deşi este unul dintre cei mai importanţi producători de miere din Europa, susţinea în anul 2021 preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, subliniind că albina a devenit "o specie dependentă mai mult de factorul politic decât de natură", informează Agerpres.

"Este un paradox că România importă anual între 3.000 şi 6.000 tone de miere, adică aproape 30 -35% din consumul intern, cred că în toate ţările europene mişcarea mierii este controlată de către agenţii economici care sunt implicaţi în această activitate. (...) Important este şi cât se consumă. Dacă noi astăzi încă nu am ajuns la 800 - 900 grame de miere anual (pe locuitor n.r.), în ţările Uniunii Europene, în Elveţia, se consumă peste două kilograme şi chiar mai mult. Cred că acesta este indicatorul cel mai important: consumul de miere pe cap de locuitor. Europa este şi cel mai mare importator şi cel mai mare consumator de miere şi importă aproape jumătate din consum", a declarat Ioan Fetea, prezent la Târgul Naţional al Mierii.

Din păcate, România exportă mai multă miere vrac, decât ambalată, deşi este de foarte bună calitate, iar în ţară intră multă miere contrafăcută, spune Fetea.

"În această concurenţă care există astăzi cu mierea contrafăcută şi pe care autorităţile nu o identifică, ba că nu avem laboratoare dotate, ba că nu avem bani, câteodată şi ANSVSA are de lucru în vamă pe lapte, pe carne, pe alte produse, mierea vine mai rar şi se neglijează, de aceea cerem să ne sprijine mai mult. Să existe controale pe ceea ce intră, să avem o trasabilitate. (...) Şi această etichetare tot la intervenţia noastră s-a făcut ca să ştie consumatorul ce consumă şi iată că a apărut un borcan cu miere din şapte ţări diferite. Este o anomalie. Legat de calitatea mierii, România întotdeauna a avut produse de calitate şi sperăm să nu ne "corupă" aceşti mari procesatori de miere, care de multe ori aduc altceva şi nu miere în aceste ţări. Noi an de an ridicăm această problemă a calităţii. Este de neînţeles cum România nu reuşeşte să îşi protejeze măcar acest sector, dar această problemă o au toate sectoarele agricole, şi nu numai din România, bănuiesc că această globalizare ne-a împins către această atitudine a comerţului, oricum şi oricât. E păcat", a transmis şeful ACA.

Nu în ultimul rând, el a precizat că această specie a devenit dependentă mai mult de factorul politic decât de natură, în condiţiile în care statul sprijină financiar acest sector.

"Suntem recunoscători ministrului Agriculturii pentru că s-a zbătut să obţină un sprijin financiar, undeva la 5 euro pe familia de albine, bani pe care noi i-am consumat pe hrană, tratamente şi acum recuperăm o parte, pentru că ei asigură poate nici 10% din totalul cheltuielilor anuale. Această specie a devenit dependentă mai mult de factorul politic decât de natură, natura ne oferă cât poate şi atunci vine şi statul şi ne mai sprijină, deşi albina şi apicultorul nu stau cu mâna întinsă spre Guvern. Sectorul a trăit, a supravieţuit, s-a dezvoltat foarte frumos în România fără sprijin de la stat, chiar dacă pe parcusul timpului, în fiecare epocă, chiar şi în cea comunistă, a fost un sprijin financiar, fie că ne-au asigurat transport, ne dădeau zahăr gratuit, medicamente. Poate şi de aceea s-a dezvoltat acest sector", a comentat preşedintele ACA.

Fetea a afirmat că iarna trecută, în 2020, au fost mortalităţi la albine între 30% şi 50%, iar unele stupine au dispărut în totalitate. "Fără factorul proteic, polenul, din cauza secetei nu am putut asigura dezvoltarea de primăvară, puietul care are nevoie de această hrană proteică, şi au avut loc depopulări. Sigur s-au refăcut în mare parte", a subliniat el.

Cu toate acestea, ajutorul de minimis de 52 de milioane de lei, anunţat de ministrul Agriculturii pentru acest sector, este repartizat la un efectiv de 2,1 milioane de familii de albine, deşi estimările asociaţiei sunt de cel mult 1,9 milioane.

"Nu ştim de unde este această creştere, 2,1 milioane de familii, aşa le-a anunţat INS. Probabil că sunt undeva la 1,8 - 1,9 milioane şi noi sperăm să crească, dar mie îmi e frică de altceva. Din toate datele statistice, România nu poate acoperi ca baza meliferă decât pentru un efectiv de 2,3, sub 2,5 milioane de familii de albine. Poate o să cerem domnului ambasador să facem pastoral în Elveţia (ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli n.r.). Si noi facem pe presupuneri, nu avem date certe şi probabil INS tot pe astfel de date care vin din teritoriu anunţă cifrele. Este o diferenţă de 10-15%. Poate chiar sunt reale şi m-aş bucura să fie reale aceste date ale INS", a concluzionat reprezentantul apicultorilor români.

România producea, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar vârful consemnat în urmă cu câţiva ani era de 1,47 milioane de familii de albine.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Potrivit datelor statistice, românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar 3 grame de miere.

Deşi în ultimii ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, şi în aceste condiţii România se află tot la coada clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia.