Un prim 'centru specializat' pentru deţinuţii radicalizaţi a fost creat într-o închisoare din Marea Britanie, a anunţat joi guvernul britanic, o măsură care se înscrie într-un plan ce vizează consolidarea securităţii penitenciarelor, informează AFP, potrivit agerpres.
"Cei mai periculoşi delicvenţi sunt în prezent separaţi de cei pe care încearcă să îi influenţeze", a precizat într-un comunicat secretarul de stat pentru penitenciare, Sam Gyimah. Acest lucru reprezintă "un aspect crucial al strategiei noastre mai ample vizând lupta împotriva extremismului în închisori şi asigurarea securităţii publicului", a adăugat el.
Concomitent cu vizita lui Trump la Varşovia, Polonia anunţă că va cumpăra sisteme americane Patriot
Închisoarea Frankland (nordul Angliei) este prima care dispune de acest centru specializat. Alte două centre similare urmează să fie deschise "în lunile următoare" în alte penitenciare. În ele vor fi închişi în total 28 de deţinuţi.
Conform cifrelor Ministerului de Interne, 186 de persoane se aflau în închisoare la data de 31 martie 2017 în Marea Britanie pentru activităţi legate de terorism. Dintre ele, 155 au fost condamnate, 29 erau în aşteptarea procesului, iar două erau vizate de o procedură de extrădare.
De asemenea, guvernul a indicat că 4.500 de membri ai personalului penitenciar au primit 'o instrucţie specializată' pentru a identifica şi împiedica difuzarea de ideologii extremiste în închisoare.
Această instruire va viza în final toţi angajaţii penitenciarelor şi a fost integrată în cursurile de formare de bază ale noilor recruţi.
ALERTĂ la Bruxelles. Autorităţile belgiene SE TEM de un nou atentat terorist
În ultimele luni au fost introduse un control asupra activităţilor religioase, a textelor şi a cărţilor aduse în închisoare şi noi examene pentru imami.
Aceste măsuri se înscriu într-un vast program de luptă împotriva extremismului, elaborat pornind de la un raport publicat în august 2016 privind "ameninţarea reprezentată de radicalizarea în închisoare".
Acest raport s-a inspirat în special din vizite realizate în închisori franceze, olandeze şi spaniole, dispunând de centre de înaltă securitate.
Comentează