Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România va pierde minim 2,5 miliarde de Euro din PNRR FACIAS va acționa în judecată persoanele din cauza cărora nu vom mai primi finanţarea europeană

FACIAS
FACIAS

România este responsabilă ca stat pentru conţinutul PNRR. Acest proiect de ţară nu a fost impus de vreo entitate superioară, ci chiar de reprezentaţii Guvernului României. Tot ei şi-au asumat că vor pune în aplicare ceea ce au scris.

În acest moment sunt probleme pe mai multe paliere:

- reforma pensiilor speciale

- respectarea procentului de 9,4% din PIB pentru bugetul de pensii

- legea decarbonizarii

- legea privind avertizorii de integritate

Înregistrarea unor întârzieri mai mari de 6 luni în implementarea jaloanelor va conduce automat la pierderea unor sume importante de bani.

Autoritățile nu și-au îndeplinit obiectivele, iar Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a semnalat disfuncționalitățile în cadrul proiectului “Transparență și Responsabilitate – Monitorizare PNRR”. În ciuda semnalelor de alarmă, atât cu privire la gestionarea defectuoasă a PNRR cât și cu privire la posibilele pierderi financiare, reprezentanţii statului nu au făcut nimic pentru a remedia deficienţele.

În consecinţă, FACIAS va acționa în judecată pe cei care se fac responsabili de banii pierduți din PNRR și va cere acoperirea prejudiciului ce va rezulta în urma neimplementării proiectelor din PNRR la termenele stabilite.

Din cauza modului în care a fost redactat și negociat Planul Național de Redresare și Reziliență, România s-a confruntat cu întârzieri în aprobarea acestuia de către Comisia Europeană și implicit primirea surselor de finanțare. În timp ce alte țări europene intrau în posesia sursei de pre-finanțare, România abia primea aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență, iar când statul român transmitea prima cerere de plată în urma îndeplinirii țintelor și jaloanelor aferente trimestrului IV al anului 2021, alte țări primeau banii pentru cea de a doua cerere de plată transmisă.

Planurile aprobate de Uniunea Europeană au fost propuse de autoritățile române, prin specialiștii desemnați, și nu impuse, așadar aceștia sunt responsabili de conținut, care în urma aprobării, de către forurile europene, a devenit obligatoriu.

Din cauza modalităților ineficiente de negociere și derulare a PNRR-ului, ministerul investițiilor și proiectelor europene a anunțat deja că din suma maximă de care ar fi putut să beneficieze România - 29,2 miliarde de Euro, în urma unor recalculări, se vor pierde 2,1 miliarde de Euro.

Alte aproximativ 4 milioane de euro se vor pierde din neîndeplinirea jaloanelor care privesc pensiile. Având în vedere traseul legislativ și data la care ne aflăm, șansele de reușită sunt minime, deoarece proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale ar trebui să fie adoptat de Guvern până la 31 decembrie 2022, iar noua lege privind sistemul de pensii să intre în vigoare la data de 31 martie 2023.

Conform Comisiei Europene este exclusă posibilitatea înlocuirii plafonului de pensii de 9,4% din PIB (media europeană fiind de aproximativ 11%) cu un alt mecanism de referință, iar România trebuie să continue să lucreze la implementarea acestei reforme, care va fi evaluată în contextul viitoarelor cereri de plată.

Acțiunea în instanță va fi depusă de FACIAS după ce România va primi răspuns din partea Comisiei Europene referitor la a doua cerere de plată, atunci când prejudiciul va fi cert și efectiv.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.