Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România va primi cofinanțare pentru spitalul regional de la Braşov în 2021-2027

fonduri-europene

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat, vineri, că va exista cofinanţare din bani europeni pentru spitalul regional de la Braşov, în perioada de programare 2021-2027, menţionând, totodată, în privinţa aeroportului de la Ghimbav, că există două variante pentru a beneficia, de asemenea, de bani de la UE, însă o soluţie ar putea fi anunţată abia după 17 septembrie, potrivit Agerpres.

Mînzatu a precizat, în privinţa proiectelor spitalelor regionale, că lucrează îndeaproape cu reprezentanţii BERD şi ai ministerului Sănătăţii, astfel încât o parte din banii necesari să fie prinşi în viitorul program de finanţare.

"Vom avea cofinanţare pentru spitalul regional de la Braşov din bani europeni, chiar dacă se va face în parteneriat public-privat, partea publică să poată fi susţinută din bani europeni. Este o temă la care lucrez împreună cu cei de la BERD, pentru că ei realizează studiul de fezabilitate pentru Primăria Braşov. Doamna ministru (Sorina Pintea - n.r.) (...) mi-a promis că în scurt timp urmează şi o modificare de act normativ, care va permite autorităţilor locale, nu doar MS, să investească în spitalele regionale", a precizat ministrul Fondurilor Europene.

Totodată, Roxana Mînzatu a menţionat că, în prezent, se lucrează, de asemenea, împreună cu MS şi parlamentarii din regiune, la zona de acoperire a viitorului Spital Regional de la Braşov.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte o eventuală finanţare a proiectului aeroportului de la Braşov din bani de la UE, ea a menţionat că se lucrează la o soluţie astfel încât să se finanţeze cât mai mare parte din acest proiect.

"Lucrăm la soluţia pentru finanţarea din bani europeni a aeroportului. Săptămâna viitoare, mă voi întâlni cu Unitatea Geografică România din DG Regio pentru a-i pune pe masă ceea ce am lucrat toată vara, împreună cu Consiliul Judeţean (Braşov - n.r.) şi Consiliul Concurenţei. Avem două variante pe care le vom propune. (...) Decizia noastră e ca, până când nu avem discuţia cu Comisia Europeană - şi aceasta este programată pentru 17 septembrie, la Bucureşti - să nu facem un anunţ detaliat, pentru că avem nevoie şi de acordul lor. (...) Lucrăm pentru a finanţa cât mai mare parte din investiţia la aeroport", a precizat ministrul Fondurilor Europene, într-o conferinţă de presă, la Braşov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.