Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Românii din Parlamentul European au votat la SECRET: CONTROVERSĂ în Parlamentul European

parlamentul european

Europarlamentarii au modificat, prin vot secret, joi, regulamentul lor intern pentru a consolida transparenţa întâlnirilor lor cu lobbyişti, printr-un vot salutat de ONG-uri, dar ale cărui condiţii au provocat o controversă în Parlamentul European, informează AFP preluată de Agerpres.

Deputaţii europeni care exercită funcţii de raportori sau preşedinţi de comisii vor trebui să "posteze online toate întâlnirile prevăzute cu reprezentanţi de interese", potrivit textului adoptat în plenul Parlamentului European, cu 380 de voturi pentru, 224 împotrivă şi 26 abţineri.

Eurodeputaţii sunt "invitaţi" de asemenea să posteze online orice întâlnire cu lobbyişti, a căror activitate, adesea criticată, constă în a încerca să influenţeze elaborarea de legislaţii europene.

Citește și: Monica Macovei a făcut SPECTACOL la audierile din Comisia LIBE - De nervi, Tudorel Toader a 'amenințat-o voalat'

Mai mult de 11.000 de organizaţii (ONG-uri, companii sau alţi consultanţi) care fac lobby figurează în "registrul privind transparenţa" instituţiilor europene, reprezentând peste 80.000 de persoane.

Transparency International şi WWF France au salutat noile reguli votate joi, calificându-le drept "un prim pas concret pentru a garanta o dezbatere publică echilibrată şi un acces echitabil la factorii decidenţi", se spune într-un comunicat comun. Această măsură "va permite o urmărire mai bună a impactului lobby-urilor asupra unui text de lege", au subliniat cele două ONG-uri, exprimându-şi totodată regretul că aceasta a fost umbrită prin adoptarea ei prin vot secret.

Principala familie politică din Parlamentul European, PPE (dreapta), a obţinut ca anumite modificări ale regulilor privind transparenţa instituţiei să facă obiectul unui vot secret, în numele "libertăţii mandatului". "Cu o presiune internă crescândă din partea unor grupuri şi partide, fiecare deputat ar trebui să poată vota conform propriei conştiinţe", a pledat europarlamentarul german Daniel Caspary (PPE), într-un mesaj transmis tuturor colegilor săi înaintea votului.

Europarlamentarii socialişti francezi, care au criticat puternic condiţiile votului, şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu noile măsuri de transparenţă adoptate.

Printre alte modificări ale regulamentului adoptate luni, Parlamentul European prevede că membrii săi vor trebui să se angajeze printr-o declaraţie scrisă că se vor abţine"de la orice hărţuire psihologică sau sexuală". Refuzul de a semna o asemenea declaraţie ar putea duce la interzicerea pentru un deputat a dreptului să ocupe o funcţie de rang înalt, să fie numit raportor sau să reprezinte Parlamentul într-o delegaţie oficială.

Regulamentul modificat precizează că "orice încălcare gravă a acestor reguli ar putea duce la sancţiuni".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.