Pierderea dinților nu mai este doar o chestiune estetică, ci o problemă de sănătate publică. Conform unui studiu național din 2024, aproape trei sferturi dintre adulți au cel puțin un dinte lipsă, peste jumătate suferă de inflamații gingivale, iar aproape două treimi au carii. În același timp, mai puțin de jumătate dintre români au mers anul trecut la stomatolog.
Există convingeri frecvente care împiedică prevenția. Mulți cred că dacă nu doare, nu există probleme sau că pierderea dinților este inevitabilă odată cu vârsta. Alții consideră că un dinte lipsă nu contează sau că protezele și implanturile sunt doar pentru persoanele în vârstă, notează Libertatea.
Aceste idei sunt greșite. Bolile dentare pot evolua fără simptome, pierderea unui dinte afectează dinții vecini și poate complica masticația, iar înlocuirea dinților este importantă indiferent de vârstă, pentru a evita tratamente mai complicate și costisitoare.
De ce nu merg oamenii la dentist? Motivele sunt multiple. Printre cele mai întâlnite menționăm accesul dificil la servicii stomatologice, mai ales în mediul rural, costurile ridicate ale protezelor și implanturilor și lipsa educației privind igiena orală. Mulți așteaptă apariția durerii sau a unor probleme grave înainte de a merge la dentist.
La nivel global, afecțiunile orale sunt printre cele mai răspândite boli netransmisibile, afectând peste 3,5 miliarde de oameni.

































Comentează