Senatul României a votat în calitate de prima cameră sesizată o lege prin care FUMATUL este interzis în toate instituțiile publice, spitale și unități de invățământ. Asta înseamnă că și spațiile pentru fumat existente acum vor fi desființate. Pentru asta legea va trebui să treacă, însă, și de Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Citește și: Senatul României: Fumatul va fi interzis în toate instituțiile publice, spitale și școli
În acest context, un studiu dat publicitatii miercuri de Asociatia React, arată că peste 80% dintre români sustin interzicerea fumatului în spatiile publice, iar 78% vor interzicerea comercializarii tigarilor la mai putin de 250 de metri de scoli si licee.
Conform cercetarii, interzicerea fumatului în spatiile publice este sustinuta de 84% dintre respondenti, care se declara, la nivel general, total sau partial de acord cu aceasta masura.
Interzicerea fumatului în spatiile închise, fapt deja stipulat de legislatia în vigoare, se bucura de cea mai mare sustinere (cu peste 90% acord total sau partial) si reprezinta în fapt asumarea la nivel individual a normelor legale.
Peste 80% dintre respondenti sustin, prin acord total sau partial, interzicerea fumatului în spatiile deschise - locuri de joaca pentru copii, în parcuri, în curtile scolilor si liceelor.
'Efectele nocive ale fumatului asupra sanatatii sunt arhicunoscute. Este misiunea noastra, a Asociatiei React, sa ne îngrijim de sanatatea comunitatii si mai ales de tineri. Adultul tânar este cel mai expus la riscul de a deveni fumator. Potrivit studiului nostru, vârsta medie la care românii încep sa fumeze este de 19 ani, în conditiile în care 44% dintre respondentii fumatori au devenit fumatori în jurul vârstei de 18 ani, iar 36% între 18 si 20 de ani. Avem nevoie de politici publice solide, bazate pe preventie si de implicarea cât mai multor actori socio-medicali pentru a asigura sanatatea populatiei', afirma dr. Anca Stefan, presedinte al asociatiei, într-un comunicat, citat de Agerpres.
Citește și: Hitler invocat ca argument în favoarea fumătorilor în Senatul României
În ceea ce priveste interzicerea vânzarii produselor din tutun în magazinele aflate la mai putin de 250 de metri de scoli, licee, universitati si spitale, se remarca o atitudine pozitiva din partea respondentilor.
Astfel, 78% se declara pentru interzicerea vânzarii în apropierea scolilor si liceelor, 69% în apropierea spitalelor si 66% în apropierea universitatilor, ceea ce denota o atentie sporita pentru protejarea copiilor si a tinerilor în general, precum si a bolnavilor.
Potrivit studiului, 20% dintre respondentii nefumatori sau fosti fumatori declara ca locuiesc împreuna cu cineva care fumeaza în interiorul locuintei, iar 11% sunt expusi la serviciu la fumul de tigara al colegilor mai mult de o ora pe zi.
De asemenea, 15% dintre fostii fumatori sustin ca au renuntat la fumat în ultimul an. Ca metode utilizate pentru renuntarea la fumat 94% dintre fostii fumatori au afirmat ca au renuntat brusc, printr-un efort de vointa. Reducerea treptata a numarului de tigari a fost utilizata ca metoda de renuntare la fumat de doar 5% dintre fostii fumatori.
'Grupa de vârsta 18 - 25 de ani manifesta rezistenta cea mai mare la masurile anti-fumat. Interzicerea fumatului în locatii frecventate de acestia (baruri si spatiile deschise ale universitatilor), cât si în masina personala sau pe strada sunt propuneri care se bucura de o sustinere de pâna la 30% în cazul barurilor si 46% în cazul spatiilor deschise din universitati', arata cercetarea.
Studiul a fost realizat de Centrul de Marketing si Prognoza Sociala (www.cmps.ro), la solicitarea Asociatiei React. Interviurile au fost realizate telefonic, pe baza unui chestionar structurat (CATI). Colectarea datelor a avut loc în perioada 20 martie - 3 aprilie. Studiul a fost realizat pe un esantion aleator de 1.067 de persoane, reprezentativ la nivel national pentru populatia cu vârsta de 18 ani si peste. Marja de eroare este de plus/ minus 3%, la un nivel de încredere de 95%.
Comentează