Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Românul care a fentat inflația s-a ales cu dosar penal! Cum cumpăra produse scumpe la preț de chilipir

cumparaturi-supermarket-inflatie

Un bărbat din judeţul Gorj este cercetat pentru infracţiuni de furt calificat şi înşelăciune în formă continuată, după ce a fost prins în timp ce înlocuia produse ieftine cu unele scumpe sau schimba codurile de bare ale mărfurilor, într-un supermarket din Târgu Jiu. Poliţiştii au documentat, până în prezent, astfel de fapte comise în două zile ale lunii decembrie, iar cercetările în cazul bărbatului continuă, pentru a stabili dacă a comis şi alte asemenea infracţiuni.

Bărbatul de 37 de ani, din Târgu Jiu, a ajuns în atenţia poliţiştilor luna trecută, după ce reprezentanţii unui supermarket au reclamat că a încercat să fure din magazin şi a schimbat preţurile unora dintre mărfurile achiziţionate cu unele mai mici.

”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că acesta, în ziua de 14 decembrie 2023, în timp ce se afla într-un supermarket din incinta unui centru comercial, din municipiu, ar fi indus în eroare casiera, prin faptul că ar fi schimbat preturile mai multor produse achiziţionate, iar la casa de marcat a achitat o sumă mai mică, creând un prejudiciu de aproape 1.400 de lei. De asemenea, poliţiştii au constatat faptul că, la data de 8 decembrie a.c., cel în cauză, prin folosirea aceleiaşi metode, şi-ar mai fi însuşit şi alte bunuri”; informează reprezentanţii Poliţiei judeţene Gorj.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul acţiona în mai multe feluri pentru a intra în posesia unor mărfuri scumpe, plătind pentru ele mult mai puţin decât valoarea reală a acestora.

În cazul băuturilor, introducea sticle scumpe de whisky în cutiile unor branduri mai ieftine şi trecea astfel cu ele de casele de marcat. În cazul produselor ambalate în cutie din carton, pe unele le scotea din cutie pentru a nu le plăti, iar în alte situaţii în care putea desprinde codurile de bare de pe produs, punea coduri de bare ale unor produse ieftine pe produse cu preţuri mult mai mari.

În 8 decembrie, el a reuşit să treacă de casa de marcat, însă în 14 decembrie casieriţa şi-a dat seama că ceva este în neregulă.

În plus, din cauza suspectului supermarketul respectiv a avut probleme şi cu alţi clienţi, care după ce au cumpărat băuturi scumpe au reclamat că în cutii erau, în realitate, produse mai ieftine. Verificările făcute pe înregistrările magazinului au arătat că bărbatul de 37 de ani schimba produsele, la raft.

În 5 ianuarie, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, însă la expirarea ordonanţei de reţinere a fost eliberat. El este cercetat în continuare pentru furt calificat şi înşelăciune, în formă continuată, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.