Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat că este dezamăgit de companiile de stat Romgaz şi Hidroelectrica pentru că nu intră pe piaţa de furnizare către clienţii casnici şi a avertizat că va lua măsuri în cazul în care nu se va schimba nimic în politica lor comercială.
"Sunt foarte dezamăgit de compania Romgaz, care este producător de gaze şi nu a înţeles până acum că, dacă rămâne doar la stadiul de producător de gaze şi vânzător agro de gaze, pierde piaţa. I-am avertizat în privat că nu e normal ca o companie a statului să vândă cu 90 de lei gazul către clientul casnic. E momentul să îşi revină să intre pe piaţa de furnizare pentru clienţi casnici, pentru că, de cât să vând mai ieftin la un furnizor, care la rândul lui să vândă mai scump la un client casnic, mai bine încerc să vând eu la un preţ. (...) Am gaz, am capacitate, am tot ce îmi trebuie şi pot să vând la clientul casnic. Romgaz din păcate are o politică comercială foarte proastă şi o afirm cu toată tăria. Lucrurile acestea nu pot să mai meargă aşa Le-am spus de atâtea ori că e momentul să intre pe această piaţă de furnizare. Văd că au o reticenţă în a face acest lucru. Înseamnă că trebuie să facă nişte schimbări acolo în politica lor comercială", a precizat, marţi seara, Virgil Popescu, la Digi 24.
El susţine că o situaţie similară este şi la Hidroelectrica, companie care ar trebui să înveţe din lecţia liberalizării gazelor naturale, pentru că la 1 ianuarie 2021 se va întâmpla acest lucru şi pe piaţa energiei electrice.
"La fel pe piaţa de energie electrică avem un mare producător, Hidroelectrica. Văd în continuare că nu intră pe piaţa clienţilor casnici. Trebuie să înveţe din lecţia aceasta de liberalizare la gaze naturale, pentru că la 1 ianuarie ne aşteaptă liberalizarea la energie electrică. E acelaşi fenomen, de ce să vând mai ieftin unui furnizor care să vândă la rândul lui mai scump unui consumator casnic, decât să nu vând eu direct la consumatorul casnic şi îmi asigur o maximizare a preţului. Evident că voi vinde mai mult decât i-aş vinde furnizorului. Văd şi acolo aceeaşi politică comercială proastă. Nu înţeleg acest lucru. Probabil că şi răbdarea mea are o limită şi probabil că dacă nu se schimba nimic vom lua măsuri", a avertizat ministrul.
Întrebat ce va face efectiv în cazul acestor companii, Popescu a precizat că va impune indicatori clari pentru intrarea pe piaţa de furnizare către clienţi casnici, iar cine "nu-i respectă, pleacă".
"Vom intra prin pârghiile pe care le avem, prin Adunarea Generală, prin Consiliul de Supraveghere şi vom face schimbări efectiv. Vom impune în primul rând schimbarea contractelor de mandat şi vom pune indicatori clari pentru intrarea pe piaţa de furnizare către clienţi casnici. Nu-i respectă, pleacă. Nu se poate să fii obişnuit de ani şi ani de zile, ca tu, mare producător, să nu intri pe piaţa de furnizare către clienţi casnici. Să laşi piaţa de furnizare către jucători care îşi fac între ei jocurile, cum avem în gaze doi mari jucători, care au peste 90%. Gândiţi-vă că, dacă şi Romgaz era acolo, poate nu se mai întâmpla acest lucru. Poate le era teamă că intră Romgaz şi le pierde piaţa şi scădeau ei. Mie mi se pare lucrul acesta pe care îl fac şi Romgaz şi Hidroelectrica ca o înţelegere tacită între toţi, că s-au obişnuit să vândă angro mult la câţiva ca să nu facă efort. Nu mai merge. Nu merge, cel puţin cu mine ca ministru nu o să le meargă", a adăugat Virgil Popescu.
Romgaz şi Hidroelectrica trebuie să intre pe piaţa de furnizare pentru clienţi casnici (Virgil Popescu)
Explorează subiectul
Articole Similare

16
Bitdefender: Imaginea lui Mugur Isărescu şi cea a lui Florin Talpeş, folosite într-o înşelătorie online cu investiţii
16

15
BT își consolidează prezența internațională prin extinderea parteneriatului din Formula 1
15

1.277
VIDEO 2,5 miliarde de euro în joc - jalonul asumat în PNRR pe care România nu poate să îl îndeplinească: „În termen real nici nu putem, de pe o zi pe alta, să facem acest lucru”
1.277

44
Consiliul de Administraţie al Electrica a decis revocarea lui Ştefan Alexandru Frangulea din funcţia de director financiar
44

35
Ministrul Investițiilor: „Trei regiuni din România, eligibile pentru 20 de miliarde de euro prin mecanismul EastInvest”
35

28
FOTO Guvernul a dat 36.000.000€ pentru noua Sală Polivalentă de la Constanța, dar construcția nu e gata. A fost anunțat noul termen de finalizare
28

480
Lista completă la toate categoriile: Care sunt numerele norocoase extrase la Loteria Română
480

1.180
VIDEO Premierul vrea ca finanțările statului să depindă de verdictul băncilor: banca, „mai calificată și mai obiectivă decât o echipă de funcționari”
1.180

28
Pîslaru, optimist că România va primi banii considerați pierduți din PNRR
28

1.658
Evaziune fiscală uriașă la firmele de ride-sharing: ANAF ia măsuri drastice
1.658

87
Vânzarea Lukoil - SUA au prelungit termenul limită
87

1.685
VIDEO Bolojan anunță șase luni de foc pentru România: jaloane în rafală, pentru a recupera banii europeni
1.685

1.160
Ilie Bolojan anunță finalizarea discuțiilor pe buget: programul a fost stabilit deja
1.160

















Comentează