DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Romgaz va acționa, în proiectul Neptun Deep, în consorțiu cu OMV și un partener străin

Romgaz

Romgaz (SNG), unul din cei doi producători de gaze naturale din țara noastră, a accesat camera de date, pentru a intra în proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor din Marea Neagră, a declarat luni, Adrian Volintiru, directorul general al companiei, la o întâlnire cu presa, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, Romgaz va acționa în consorțiu cu OMV și cu un alt partener care, probabil, va fi unul străin.

Totodată, Adrian Volintiru a anunțat că vrea să preia un pachet de 20% din proiectul Neptun Deep și a prognozat că întregul proces se va finaliza perioada septembrie-octombrie a anului următor.

În legătură cu termocentrala Iernut, oficialul Romgaz a precizat că lucrările ar putea să se finalizeze la sfârșitul lunii iunie, în 2020, iar achiziția serviciilor juridice de consultanță în posibilul litigiu cu asocierea DuroFelguera si Romelectro, având ca obiect dezvoltarea termocentralei Iernut, a fost făcută pentru posibilele prejudicii ale companiei, dar speră să nu fie nevoit să apeleze la aceste servicii.

Vezi și: Prim-ministrul Orban face anunţul aşteptat: Legea bugetului de stat, prin angajarea răspunderii Guvernului dacă PSD nu face pe placul PNL

Volintiriu a mai spus că a purtat discuții cu Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, iar, în urma dialogului, Romgaz nu va distribui dividende suplimentare statului anul acesta.

OMV Petrom și ExxonMobil explorează blocul de mare adâncime Neptun Deep din platoul continental al țării noastre la Marea Neagră. Decizia de investiție a fost amânată, în ultimul, an pe fondul unei forme neagreate de deținătorii licențelor cu privire la legea Offshore.

Recent, a fost publicat un proiect de modificare a legii, dar ExxonMobil a demarat deja procesul de vânzare a participației de 50% din proiect.

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, și șeful Comisiei de industrii și servicii, Iulian Iancu, au făcut ambii declarații de susținere a intrării Romgaz în proiectul despre care se spune că ar putea scoate din larg între 42 și 84 miliarde de metri cubi de gaze, consumul României pe circa 3,5 și 7 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.