Rudi Garcia este noul antrenor al echipei lui Ciprian Tătărușanu, Olympique Lyon

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 14-10-2019

Actualizat: 14-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.skysports.com

Clubul francez Olympique Lyon a anunțat, luni, numirea în funcția de antrenor principal a lui Rudi Garcia (55 de ani), anunță MEDIAFAX.

Citește și: Traian Băsescu aruncă bomba în cazul Caracal: Este și un distribuitor de fete în rețelele internaționale

Garcia, care era liber de contract din luna mai, după despărțirea de rivala Olympique Marseille, a semnat un contract valabil până în 2021 cu Lyon, formație la care este legitimat și portarul român Ciprian Tătărușanu.

Tehnicianul francez îl va succeda pe brazilianul Sylvinho, cel care a fost numit în funcție la începutul sezonului, dar care a fost demis la 7 octombrie, în urma rezultatelor nefaste ale lui Olympique Lyon. Potrivit presei din Franța, pe lista lui Lyon se mai aflau Jose Mourinho și Laurent Blanc, însă, în cele din urmă, aceștia au apelat la serviciile lui Rudi Garcia.

În cariera sa, Rudi Garcia le-a mai pregătit pe Saint-Etienne, Dijon, Le Mans, Lille, AS Roma și Olympique Marseille. Cea mai bună perioadă a avut loc la Lille, unde a câștigat titlul de campion și Cupa Franței, în sezonul 2010/2011.

Citește și: Informații incredibile! De unde a fost extras ADN-ul Alexandrei Măceșanu

După nouă runde scurse din campionat, Olympique Lyon ocupă locul 14, cu doar nouă puncte acumulate. De asemenea, clubul francez este angrenat și în Liga Campionilor, unde a obținut o remiză și o victorie în grupa G, contra lui Zenit, respectiv Leipzig.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri