Premium
Jucătorii de rugby și susținătorii rugbyului românesc sunt revoltați în aceste zile de intenția Ministerului Tineretului și Sportului de a deposeda rugbyul de Stadionul Arcul de Triumf din București. E total nedrept față de rugby, față de istoria rugbyului și față de fanii rugbyului să fie confiscat singurul stadion din România dedicat acestui sport.
Proiectul de modernizare a stadionului Arcul de Triumf este deturnat acum, la finalizarea lui, prin intenția Ministerului Tineretului și Sportului de a prelua acest stadion în exclusivitate. Această intenție e pe bună dreptate contestată, fiindcă vine în contradicție cu istoria și cutumele.
Pasul corect pentru rezolvarea acestui conflict este o discuție serioasă cu reprezentanții rugbyului (în primul rând cu conducerea Federației Române de Rugby), în care să fie puse pe masă toate argumente legale, istorice și morale cu privire la utilizarea acestui stadion. Este dreptul rugbyului românesc să fie tratat cu respect. Subliniez că această discuție trebuie să fie prealabilă oricărei decizii din partea Ministerului, iar în absența unei asemenea discuții, orice consultare publică nu poate fi decât mimată.
Sunt alături de suporterii rugbyului, care au ieșit în stradă, pe 7 februarie, pentru a apăra templul rugbyului românesc și drepturile acestui sport în România. E inacceptabil ca rugbyul să fie înjosit, să fie pus în situația umilitoare de a deveni chiriaș tolerat în propria casă.
Pozițiile exprimate public de către ministrul Eduard Novak și Ministerul Tineretului și Sportului sunt evazive cu privire la relația dintre rugbyul românesc și stadionul Arcul de Triumf.
In calitate de candidat la funcția de vicepreședinte in echipa Dlui Alin Petrache, președintele federatiei, fac un apel către toți iubitorii rugbyului pentru a lupta în continuare pentru drepturile rugbyului și pentru casa rugbyului, arena Arcul de Triumf. Trebuie să rămânem uniți și să fim gata de toate demersurile civice și juridice pentru a apăra ceea ce aparține rugbyului.
Stejarii nu se îndoaie în furtună!
un comentariu de Anton Pisaroglu
