Rusia a calificat incidentele din Transnistria drept atentate teroriste

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 28-04-2022

Actualizat: 28-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: vestidinrusia.ro

Federația Rusă se declară îngrijorată față de situația din stânga Nistrului și califică incidentele din ultimele zile drept „atentate teroriste” și „încercări de a implica regiunea în evenimentele din Ucraina”.

Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, transmite tv8.md.

„Suntem alarmați din cauza escaladării situației în stânga Nistrului, unde în ultimele zile au avut loc mai multe explozii. Catalogăm aceste acțiuni drept acte de terorism, care urmăresc destabilizarea situației din regiune. Așteptăm o investigație amănunțită și obiectivă a celor întâmplate”, a spus Zaharova.

„Condamnăm cu fermitate încercările de a implica Transnistria în ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri