Rusia dezlănțuie un nou val de drone asupra Ucrainei: zonele afectate au inclus Kievul

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 19-05-2024

Actualizat: 19-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sumî, regiunea centrală Cerkasî, oraşul Nikolaiev din sudul ţării şi oraş-port Odesa de la Marea Neagră, informează AGERPRES.

Explozii ar fi fost auzite în cea mai mare parte a Ucrainei. Anterior a existat o alertă aeriană în numeroase zone. Deocamdată nu există informaţii despre pagube sau victime, scrie dpa.

Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea, ocupată de Rusia, la Marea Neagră.

Apărarea aeriană din Sevastopol a respins un atac cu rachete, a anunţat pe Telegram, în primele ore ale zilei de duminică, guvernatorul numit de ruşi al Crimeei, Mihail Razvojaev.

Guvernatorul a citat serviciile de salvare din Sevastopol spunând că iniţial nu au fost raportate daune asupra infrastructurii civile. Informaţiile furnizate de ambele părţi nu au putut fi iniţial verificate independent, potrivit dpa.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri